N-avem ce căuta la un turneu final și în sinea noastră o știm, chiar dacă acum practicăm, noi și jumătate de continent, un amăgitor joc al minciunilor în oglindă cu UEFA. Ei se fac că ne apreciază, noi ne prefacem că nu știm ce gândesc ei de fapt, după cum UEFA știe că noi știm câți bani face jocul și echipa noastră, dar nu lasă să se vadă asta. Și tot așa.
Mai bine de 44% dintre federațiile înscrise la UEFA se vor califica la Euro 2016. Sub conducerea lui Platini, forul continental se îndreaptă rapid – dacă n-a ajuns deja acolo – spre penibila aglutinare socialistă. Balul de altădată, locul unde aristocrația fotbalului european se întâlnea o dată la patru ani, competiția unde era exclus să te strecori fără o echipă strălucitoare aproape la propriu, devine o aglomerație ridicolă. La turneul final de anul viitor se vor buluci laolaltă lorzi și mitocani, fracuri și geci de fâș, iz de caviar și miros de ceapă cu transpirație.
La jumătatea preliminariilor, s-ar părea că printre cele 24 de echipe care se vor înghesui în Franța vara viitoare vor fi Islanda, Israel, Slovenia, Irlanda de Nord, Ungaria, Albania. Hai să fim cinstiți și să trecem pe listă și România. Știu, privind la colcăiala din urma noastră constatăm că noi suntem chiar rezonabili. Cum legile lui Murphy sunt universale, lucrurile pot întotdeauna să stea mai rău: șanse reale la Euro 2016 mai păstrează Cipru, Lituania, Bulgaria, Armenia.
Ce vor aduce turneului final toate aceste echipe? Ce aducem noi? Ce vom propune istoriei fotbalului la vară, acolo unde nu mai avem decât șanse teoretice să nu ajungem? Duminică am bătut Insulele Feroe cu 1-0. Nicio problemă, scorul e puțin important atât timp cât vorbim de o victorie. Dar revin la întrebarea inițială: ce vom avea noi de spus? Acum 20-25 de ani știam sigur ce căutăm acolo, la marea întâlnire cu fotbalul. România strălucea în costumul său cu firet scump. Abia așteptam să vedem marele duel dintre Hagi și Maradona (iar Hagi nu ne-a făcut de râs). Ardeam de nerăbdare să întâlnim URSS-ul lui Lobanovski, Columbia lui Asprilla, Anglia lui Shearer, Germania lui Matthaus. Răducioiu, Ilie Dumitrescu, Adi Ilie, Viorel Moldovan, Dan Petrescu ridicau lumea în picioare la propriu pe stadioane. Acum, vi-l imaginați pe Adi Popa emoționând pe cineva?
Despre calificarea la Euro 1984 s-a vorbit atunci și se mai vorbește și acum. În grupa preliminară, România a eliminat Italia (campioana lumii), Cehoslovacia (bronzul precedentei ediții a Europenelor) și Suedia. Despre golul lui Boloni și torțele din tribunele victoriei cu Italia, despre cursa și golul lui Cămătaru pe Rasunda, despre șutul izbăvitor al lui Geolgău la Bratislava scrie în cărți, povestesc microbiștii bătrâni în tribune. Despre golul lui Keșeru cu Insulele Feroe probabil că nici el nu-și va mai aminti peste o săptămână.
„Cel de-al 39-lea Congres al UEFA l-a ovaționat pe Michel Platini la realegerea pentru al treilea mandat ca președinte”, scrie pe site-ul forului continental. Printre cei care l-au aclamat pe iubitul conducător al fotbalului european s-a aflat, fără îndoială, și Răzvan Burleanu
Sigur că noi n-avem nicio vină. Platini ne-a chemat în centru, la un mic și-o bere, și noi ne ducem – fraieri să fim, dacă tot e pe gratis! O să ne uităm și noi la vară, unii se vor duce și acolo, să-i încurajeze pe tricolori la vreun meci cu Albania sau Bulgaria. Poate că, dată fiind situația, vom reuși chiar să trecem mai departe de grupe. Apoi vom veni acasă neobservați. La prezența care se anunță acolo, nu vom reuși, probabil, nici măcar să obținem titlul de cea mai insipidă echipă a turneului, precum în 2008.
Și totuși, cu ce vom rămâne? Noi, cu niște beri băute la terasă și cu foarte puține momente pe care să le comentăm. Burleanu – cu niște milioane de euro pe care le va cheltui „for the good of the game”, bineînțeles. Platini rămâne și el cu ceva: după pomana asta electorală, viitorul său și-al fotbalului vor arăta exact așa cum ne dorim.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER