Dublul campion mondial Lewis Hamilton este aproape de a-și prelungi contractul cu echipa de Formula 1 Mercedes, pentru suma anuală de peste 37 de milioane de euro, informează BBC.
Noul contract ar putea fi semnat la sfârșitul acestei săptămâni. Pilotul britanic, în vârstă de 30 de ani, și-a negociat singur termenii înțelegerii cu oficialii team-ului german.
„Ar trebui să fie semnat săptămâna asta, nu sunt motive să nu fie. Sincer, este făcut în proporție de 99,6 la sută. Nu mai sunt negocieri, doar chestii legate de acte”, a declarat Hamilton.
Potrivit BBC, Hamilton, care a sosit anul trecut la Mercedes, după șase sezoane în care a concurat pentru McLaren, va primi aceeași sumă de bază ca actuala înțelegere, circa 28,5 milioane de euro, la care se vor adăuga bonusuri de performanță. În funcție de câte curse va câștiga și dacă va deveni din nou campion mondial, venitul lui ar putea depăși lejer 37 de milioane de euro.
Salariul campionului mondial en titre este comparabil cu cel al lui Alonso, care primește 37 de milioane de euro pe an, conform unui contract pe trei ani cu McLaren-Honda, și cu cel al germanului Sebastian Vettel, care încasează 46 de milioane de euro de la Ferrari în primul an al înțelegerii, dar acestă sumă va scădea în următoarele sezoane.
Salariul lui Vettel este mai mare în primul an pentru că Ferrari i-a promis multe bonusuri ca primă de instalare. Din al doilea an, venitul lui va scădea la 27,5 de milioane de euro, salariu de bază, iar bonusurile vor fi numai pentru titlul mondial și pentru curse câștigate.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER