Prima victorie pentru „U” Cluj în 2015. Falub: „A fost o victorie chinuită. Ne era greu dacă nu am fi câștigat”

Prima victorie pentru
  • Publicat:
  • Actualizat:

„U” Cluj a reușit prima victorie în Liga 1 din acest an, 1-0 cu Rapid, și este la cel de-al doilea succes consecutiv, după ce a reușit să se califice la penalty-uri în finala Cupei, în dauna lui CFR Cluj. Adrian Falub spune că s-a temut de consumul care a existat la meciul cu CFR.

După o lungă așteptare, fanii Universității Cluj au văzut prima victorie din 2015 pe Cluj Arena. „Șepcile roșii” au reușit să câștige toate punctele la capătul unui meci în care s-a consumat mult efort. Adrian Falub își felicită jucătorii, dar mai ales pe Nuno Viveiros, autorul golului.

„Am obținut o victorie muncită, chinuită, am suferit mult pentru această victorie. Rapid este o echipă bună, ne-a pus multe probleme, eu cred că are șanse mari să se salveze. Cred că Nuno Viveiros a întors soarta meciului. Am jucat 4 meciuri în 11 zile, multe pentru o echipă ca a noastră, și de aceea n-a fost titular.

Am descărcat multă energie la meciul cu CFR și mi-era teamă cât putem să recuperăm. Rapid era mai proaspătă. Dar ne-am organizat foarte bine, n-am primit gol. Fără victoria asta, ne era greu”, a declarat Adrian Falub la DigiSport.

Antrenorul lui „U” Cluj a vorbit și despre finala Cupei, acolo unde va întâlni Steaua. Falub speră ca meciul să se joace pe Cluj Arena, unde ar fi susținuți de un stadion plin: „Nouă ne-ar plăcea să se joace finala cu Steaua pe Cluj Arena. Le e frică să vină aici? Steaua este o echipă mare, o echipă puternică, ar fi bine să jucăm acasă”.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
E mega-scandal în familia lui Liviu Dragnea! Ce a putut să-i facă Juniorul e strigător la cer! I-a ”șutit” mobila și l-a lăsat fără
E mega-scandal în familia lui Liviu Dragnea! Ce a putut să-i facă Juniorul e strigător la cer! I-a ”șutit” mobila…
Cum l-au numit englezii pe Dawa, aflat pe lista a cinci cluburi din Anglia! Prețul fundașului de la FCSB
Cum l-au numit englezii pe Dawa, aflat pe lista a cinci cluburi din Anglia! Prețul fundașului de la FCSB
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea o caută cu disperare. Mama tinerei de 18 ani și-a strigat durerea pe internet: „Vă rog din suflet cine a văzut-o să mă ajute”
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea o caută cu disperare. Mama…
Presa din străinătate anunță bomba anului 2025 în mercato! Haaland a refuzat oferta și s-a decis unde va juca
Presa din străinătate anunță bomba anului 2025 în mercato! Haaland a refuzat oferta și s-a decis unde va juca
Anunţ în direct! Semnează cu Dinamo: ”Ne batem pentru campionat!” | VIDEO EXCLUSIV
Anunţ în direct! Semnează cu Dinamo: ”Ne batem pentru campionat!” | VIDEO EXCLUSIV
Andreea Bănică, aproape dezgolită pe internet! Fără inhibiții la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape dezgolită pe internet! Fără inhibiții la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Ora de iarnă 2024. Ce se întâmplă cu ceasurile în weekend, a intervenit Comisia Europeană!
Ora de iarnă 2024. Ce se întâmplă cu ceasurile în weekend, a intervenit Comisia Europeană!
Comentatorul meciului Cipru - România, anunţ surprinzător după pauză!
Comentatorul meciului Cipru - România, anunţ surprinzător după pauză! "Ne-a scris un prieten care locuieşte aici. Nu e în regulă"
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru v*nturi!
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru v*nturi!
Afacerea cu care Octavian face profit 5.000 de lei pe zi. Investiţia a fost de 10.000 de euro
Afacerea cu care Octavian face profit 5.000 de lei pe zi. Investiţia a fost de 10.000 de euro
Ce să NU faci niciodată când ești PIETON? Îți poate pune viața în pericol!
Ce să NU faci niciodată când ești PIETON? Îți poate pune viața în pericol!
Decizia luată de Ion Ţiriac, după ce i-a fost refuzat proiectul de 100 de milioane de euro! Planul uriaş pe care îl are în Bacău
Decizia luată de Ion Ţiriac, după ce i-a fost refuzat proiectul de 100 de milioane de euro! Planul uriaş pe…
Ce a pățit Gică Hagi înainte de România-Cipru. Fanilor nu le-a venit să creadă când l-au văzut că stă la…
Ce a pățit Gică Hagi înainte de România-Cipru. Fanilor nu le-a venit să creadă când l-au văzut că stă la…
Ordin direct de la Comisia Europeană. Intră în vigoare și în România. Se aplică la nivel mondial
Ordin direct de la Comisia Europeană. Intră în vigoare și în România. Se aplică la nivel mondial
Ce este
Ce este "blestemul" veșmintelor Sfintei Parascheva. Ce să faci pentru a nu atrage ghinionul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
După 14 ani de așteptare, primul Red Dead Redemption va fi lansat pe PC
După 14 ani de așteptare, primul Red Dead Redemption va fi lansat pe PC
Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul Olaf Scholz, afirmă Kremlinul
Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul Olaf Scholz, afirmă Kremlinul
Strici mașina dacă retrogradezi din viteza a 2-a în 1-a ÎN MERS? Sfatul unui mecanic
Strici mașina dacă retrogradezi din viteza a 2-a în 1-a ÎN MERS? Sfatul unui mecanic
O femeie s-a speriat când a aflat ce vrea să îi facă soțul în dormitor, fără reținere. Soția a dezvăluit totul
O femeie s-a speriat când a aflat ce vrea să îi facă soțul în dormitor, fără reținere. Soția a dezvăluit…
×