Pugilistul Lucian Bute își continuă pregătirea pentru revenirea în ring. Deși nu se știe data în care românul va avea primul meci oficial, adversarii stau la rând pentru a încrucișa mănușile cu el. Unul dintre cei care își dorește un meci cu Bute este și australianul Blake Caparello.
„După ce am pierdut anul trecut cu Serghei Kovalev, am hotărât să cobor de la categoria grea-ușoară la una inferioară pentru că aș avea șansa la mai multe meciuri puternice. Sunt pugiliști buni aici, printre care frații Dirrell și Arthur Abraham. De asemenea este și Lucian Bute, care mă interesează în mod deosebit și pentru care sunt gata să merg la Montreal ca să îl înfrunt. Cred că ar fi un duel intersant al categoriei supermijlocii”, a spus stângaciul în vârstă de 28 de ani (19- 1-1, 6 KO). Caparello va urca în ring în luna mai pentru a-l înfrunta pe Affif Belghecham.
Provocarea australianului a fost ironizată însă de Chris Gănescu, managerul lui Bute. „Blake și mai cum? Să ia un bon de ordine și să stea la rând pentru că e lungă lista pugiliștilor care doresc să boxeze cu Lucian”, a spus acesta.
Zilele trecute, Lucian Bute a lăsat să se înțeleagă că s-ar putea întoarce în ring în luna iunie, însă nu a menționat nicio dată oficială. Lucian s-a relaxat sâmbătă seara, la meciul dintre Adonis Stevenson și Sakio Bika, ce a avut loc la Pepsi Coliseum în Quebec City, partidă câștigată la puncte de Stevenson.
Ringside for @premierboxing tune in great #boxing on @CBS at 3pm ET/12pm PT #PBConCBS #StevensonBika pic.twitter.com/I9ApUZTFxC — Lucian Bute (@butelucian) April 4, 2015
Ringside for @premierboxing tune in great #boxing on @CBS at 3pm ET/12pm PT #PBConCBS #StevensonBika pic.twitter.com/I9ApUZTFxC
— Lucian Bute (@butelucian) April 4, 2015
Lucian Bute, fost campion mondial acum în vârstă de 35 de ani, a boxat ultima dată la 19 ianuarie 2014, la Montreal, fiind învins atunci la puncte de canadianul Jean Pascal, într-un meci contând pentru centurile WBC Diamond și NABF la categoria semigrea. Românul ar fi trebuit să boxeze în data de 6 decembrie 2014 cu argentinianul Roberto Bolonti, dar confruntarea a fost anulată după ce Bute s-a accidentat la spate. De asemenea, Lucian Bute (31-2, 24 KO) a pierdut centura IBF la categoria supermijlocie în mai 2012, când a fost învins prin KO de britanicul Carl Froch.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER