Florin Costea nu credea că o să aibă parte de așa ceva la meciul de debut pentru noua echipă. Ce s-a întâmplat | VIDEO

Florin Costea nu credea că o să aibă parte de așa ceva la meciul de debut pentru noua echipă. Ce s-a întâmplat | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Costea a debutat duminică pentru noua sa echipă, Arsenal Tula, într-un meci din campionatul Rusiei. Olteanul a fost integralist însă Arsenal a fost învinsă pe teren propriu cu 3-1 de Torpedo Moscova, iar șansele de a rămâne în prima ligă și din sezonul următor sunt extrem de mici. Disputat la Tula cu 10.500 de fani în tribune, meciul era un derby pentru evitarea retrogradării în condițiile în care cele două echipe erau vecine în subsolul clasamentului. Victoria le-a permis celor din Moscova să urce până pe locul 12, cu două puncte mai mult decât Ural, prima echipă sub linie. Pentru Arsenal e din ce în ce mai greu să își atingă obiectivul, echipa lui Florin Costea fiind acum pe locul 15, penultimul, cu 14 puncte în 21 de partide.

Cele două echipe au avut parte și de un număr important de ultrași care i-au susținut în ciuda ploii transformate în ninsoare care s-a abătut asupra orașului situat la circa 100 de kilometri în sudul Moscovei. După ce și-au aruncat vorbe grele unii altora, ultrașii de la Torpedo au ieșit din „țarcul” delimitat de forțele de ordine și au pătruns în sectorul gazdelor. Încăierarea a durat destul de mult, motiv pentru care arbitrul a oprit partida în minutul 32 și a reluat-o cinci minute mai târziu.

Fostul fotbalist al Stelei și al CFR-ului a semnat la mijlocul lunii trecute un contract până în vară cu Arsenal Tula și mărturisea în ProSport că speră să poată ajuta la salvarea echipei. „Am semnat un contract cu Arsenal Tula până în vară. Sper să mă acomodez cât mai repede aici și să pot pune umărul la atingerea obiectivului, acela de a rămâne în prima ligă. Fotbalul din Rusia ela un nivel foarte ridicat, vom juca cu echipe de rang înalt și e o provocare nouă în cariera mea„, mărturisea Costea la acel moment.

Rezumatul meciului dintre Arsenal Tula și Torpedo Moscova, scor 1-3

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×