S-au inversat rolurile. Acum, fotbaliștii acuză suporterii că joacă la pariuri: „Au scoruri corecte și se supără când nu câștigăm”

S-au inversat rolurile. Acum, fotbaliștii acuză suporterii că joacă la pariuri:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Evoluțiile bune pe care Pandurii Tg. Jiu le-a avut în startul lui 2015, culminând cu eliminarea lui Dinamo prin dublă victorie în semifinalele Cupei Ligii, par să fi ridicat pretențiile suporterului gorjean. În condițiile în care echipa avea o situație proastă în campionat la finalul turului, iar acum este pe locul 10, fanii consideră că valoarea lotului ar trebui să ducă la o clasare mai bună. 

Acesta pare să fie unul dintre motivele pentru care, la ultima partidă de campionat, 1-1 cu Astra Giurgiu, gorjenii au huiduit și contestat în repetate rânduri jocul echipei. Atitudinea fanilor asupra jucătorilor a fost aspru taxată și la conferința de presă, acolo unde Edi Iordănescu a spus: „se pare că sunt unii care vin de acasă să își exprime frustrările. În primele 5 minute erau înjurați jucătorii. Dacă veneam după înfrângere la Ploiești, înțelegeam, dar acum am bătut Steaua, Dinamo, CFR-ul, Petrolul, ce trebuie să mai facă băieții ăștia ca să își spele păcatele din tur? Dacă nu, OK! Mergem în liga a doua și spectatorii să vină aici la concerte, poate o să le placă mai tare„.

O poziție fermă a luat și Dan Nistor, unul dintre liderii din vestiarul Pandurilor. La un eveniment de promovare a sponsorilor care a avut loc după meciul cu Astra, mijlocașul a dezvăluit motivele pentru care suporterii sunt atât de nemulțumiți. „Pun la pariuri și sunt foarte supărați că nu câștigăm. Au scoruri corecte puse, au alte chestii… Mai bine să nu mai vină, să stea acasă și să se uite la televizor„, a mărturisit Nistor la ProTV.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Vasiliu va fi prezent la înmormântarea soției sale, ucisă în Olanda! A obținut o permisie de o zi
Gabriel Vasiliu va fi prezent la înmormântarea soției sale, ucisă în Olanda! A obținut o permisie de o zi
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe internet
Ce se întâmpla în locuința lui Ronaldo în timp ce el juca pentru Al-Nassr. Georgina a făcut totul public pe…
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
Recunoști fetița din imagine? Acum este mamă a patru fiice și arată spectaculos
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
Un gigant auto francez mută locuri de muncă din UK în Bucureşti. În ce departament se vor face angajări
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Ce face pentru bani văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Cea mai bună din Bucureşti. Mario a scăpat de pedeapsa uriaşă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre. Toți l-am iubit
Doliu în televiziune! A murit actorul copilăriei noastre. Toți l-am iubit
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×