În ultimul meci al etapei cu numărul 26, Astra și Steaua FCSB au remizat, scor 0-0, într-o partidă fără miză pentru jucătorii lui Dorinel Munteanu, dar una plină de însemnătate pentru cei ai lui Gâlcă. Campioana nu a reușit să refacă avantajul de patru puncte în fața celor de la ASA Tg. Mureș, astfel că, în prima zi de Paște, campionatul intern a fost relansat, cu doar două puncte diferență între ocupantele primelor două locuri în Liga 1.
Dorinel Munteanu, antrenorul celor de la Astra Giurgiu, s-a declarat nemulțumit de punctul câștigat în fața campioanei, spunând că le-ar fi meritat pe toate. Acesta a înțepat și arbitrajul:
„Dacă înainte de joc, spunea cineva că se termină egal, eram mulțumit. Dar acum nu mai sunt, că meritam cele trei puncte. În afară de primele minute, când Steaua a avut inițiativa, nu au mai existat. Noi am dominat, am avut ocazii și, din păcate, am obținut doar un punct. M-a impresionat puterea echipei mele, nu mă interesează Steaua. Îi felicit pe această cale pe ai mei. Nu vreau să comentez arbitrajul, pentru că aș umbri munca jucătorilor mei. Mă interesează să facem noi puncte, nu cine câștigă campionatul”, a declarat tehnicianul giurgiuvenilor la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER