Mister 100%! Trei curse, trei pole-uri, trei victorii pentru Marc Marquez în cursa MotoGP din Texas. Divizioso și Rossi au completat podiumul

Mister 100%! Trei curse, trei pole-uri, trei victorii pentru Marc Marquez în cursa MotoGP din Texas. Divizioso și Rossi au completat podiumul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul Circuit of The Americas din Austin, Texas, pare un circuit desenat conform preferințelor lui Marc Marquez. Din 2013, atunci când a avut loc primul GP din motomondial, pilotul catalan a reușit să câștige fiecare cursă plecând de fiecare dată din pole-position. Evident, asta s-a întâmplat și în 2015, duminică, în cel de-al treilea an consecutiv în care Marc Marquez reușește „dubla”. „Am decis să rămân calm în primele tururi și să analizez bine situația. Apoi, în momentul în care am găsit un ritm de cursă asemănător cu cel pe care l-am avut în antrenamente, am zis că e bine să forțez, așa am reușit să mă distanțez„, a spus Marquez după cursă.

Aproape că nu au fost dubii în privința numelui câștigătorului, deși Andrea Dovizioso reușea un start excelent și îi lua fața lui Marquez după primul viraj. Spaniolul de la Repsol Honda reușea după cinci tururi să treacă de italian și, mai mult, să pună cinci secunde între el și urmăritori. În aceste condiții, interesul s-a mutat în lupta pentru poziția secundă, una pe care au dat-o Dovizioso și Rossi. La fel ca în Qatar, Dovi s-a folosit de sporul de putere al modelului GP15 și a profitat depășindu-l de mai multe ori pe Rossi pe lunga linie dreapta din Texas. În cele din urmă, „Il Dottore” a fost nevoit să renunțe la luptă după niște probleme cu pneul spate, dar și după ce era să se atingă cu Dovi în virajul 12.

Sunt fericit pentru modul în care a decurs acest weekend, podiumul e un rezultat bun pe acest circuit. Pe hârtie, pista asta este cea mai puțin potrivită pentru motocicleta noastră, așa că nu am cum să fiu altfel decât mulțumit pentru prestația din întregul weekend, chiar și pe ploaie. Ca să fi fost perfectă, ar fi trebuit să îl bat pe Dovizioso, dar din nefericire a fost un pic mai rapid. Sigur, nici nu am avut ocazia să încerc pentru că după ce am forțat în 6-7 tururi am fost nevoit să pilotez mai lin, cauciucul față era distrus„, a explicat Valentino Rossi la finalul cursei.

După două etape din sezonul 2015 al MotoGP lider în clasamentul general este Valentino Rossi, cu 41 de puncte, urmat de Andrea Dovizioso cu 40 de puncte și de Marc MArquez cu 36 de puncte.

Rezultatele din cursa MotoGP de pe Circuit of The Americas

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat în casă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat…
Karim Benzema a văzut ce se întâmplă cu Kylian Mbappe la Real Madrid și i-a spus clar: ”O să te omoare!”
Karim Benzema a văzut ce se întâmplă cu Kylian Mbappe la Real Madrid și i-a spus clar: ”O să te…
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor majora
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor majora
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Asta ar putea fi mutarea anului în Superliga! Antrenorul ales pentru a-l înlocui pe Costel Gâlcă la Universitatea Craiova
Grădinescu n-a mai suportat şi a cerut explicaţii. Comentatorul nu înţelege de ce i-a fost anulat penalty-ul FCSB-ului:
Grădinescu n-a mai suportat şi a cerut explicaţii. Comentatorul nu înţelege de ce i-a fost anulat penalty-ul FCSB-ului: "Aceasta este…
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată de soț și viața i s-a schimbat radical
O mai ții mine pe Catrinel Sandu? Cum arată acum fosta vedetă. A fost înșelată de soț și viața i…
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Alegeri SUA 2024 LIVE TEXT. Donald Trump vs. Kamala Harris, o confruntare istorică ce va schimba destinul Americii
Alegeri SUA 2024 LIVE TEXT. Donald Trump vs. Kamala Harris, o confruntare istorică ce va schimba destinul Americii
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Cât de frumoasă este prima soţie a lui Walter Zenga. Are 63 de ani şi arată ca o adolescentă
Cât de frumoasă este prima soţie a lui Walter Zenga. Are 63 de ani şi arată ca o adolescentă
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
"Inima frântă! Te-am căutat ca disperatul!" Doi copilași români, rămași orfani după ce tatăl lor a fost înghițit de puhoiul…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Start promiţător pentru Bernadette Szocs la WTT Champions Frankfurt 2024
Start promiţător pentru Bernadette Szocs la WTT Champions Frankfurt 2024
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți locatari s-au îngrozit: „Vi se pare normal?!”
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți locatari s-au îngrozit: „Vi se…
×