Nicușor Craiu este una dintre marile speranțe ale fotbalului românesc. Școlit în Vest, părinții săi mutându-se în Spania de când acesta era mic, puștiul de 16 ani al lui Real Madrid este considerat de toți specialiștii un viitor star al „galacticilor”.
„Regele” Hagi are un urmaș în curtea celui mai galonat club din istorie. La doar 15 ani, Nicușor Craiu este o mașină de înscris goluri, iar antrenorii de la grupele de juniori ale formației spaniole îi urmăresc îndeaproape evoluția. Născut în februarie 1999, Nicușor a practicat karate timp de 4 ani, pentru ca apoi să își descopere marea pasiune: fotbalul. A debutat la juniorii lui Rayo Vallecano, unde a evoluat timp de doi ani, rata excelentă de goluri marcate (79 de reușite în al doilea sezon la formația din apropierea Madridului) aducându-l în vizorul Realului.
În vara lui 2010 formația de pe Bernabeu i-a făcut o ofertă și de atunci a devenit un titular indiscutabil la grupele de juniori, dar și la naționala României. A evoluat întâi ca vârf împins, uimindu-i pe toți cu detenta sa, pentru ca apoi să fie folosit mai des ca aripă sau ca mijlocaș ofensiv. Acum, este la doar câteva sute de zile distanță de antrenamentele cu Ronaldo, Bale, Kroos sau James Rodriguez, Ancelotti fiind la curent cu tot ce se înâmplă la grupele de copii și juniori.
„Când eram mic mă utiam la ei la TV, acum am norocul că pot sa-i văd de aproape!„, spune Nicușor Craiu, pentru PROTV, nu înainte de a vorbi și despre marea pasiune a lui Ronaldo pentru mașinile de lux: „Nu mai știu câte are, 5, 6, nu mai știu! În fiecare zi vine cu una, ce să-i zici? Am dat toți mâna cu el!„.
Craiu are norocul să fie antrenat la Real Madrid de una dintre fostele glorii – argentinianul Solari -, care are încredere totală în talentl puștiului român. Acesta l-a mandatat să poarte banderola de căpitan, consdierându-l un adevărat lider în vestiar.
„E o bucurie foarte mare, o responsabilitate foarte mare, nu orice jucător poate sa fie căpitan„, a concluzionat Nicușor Craiu.
51 de goluri a marcat Craiu în primul sezon la Real. În al doilea an a fost și mai productiv, punctând de 64 de ori
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER