Începe Campionatul Mondial de snooker. Teatrul Crucible își deschide larg porțile pentru „noul Selby”, dar și pentru Robbie Williams. Meciurile din primul tur

Începe Campionatul Mondial de snooker. Teatrul Crucible își deschide larg porțile pentru
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Tabloul principal al Campionatului Mondial de snooker, care se va desfășura în perioada18 aprilie – 4 mai, a fost completat miercuri cu cele 16 nume ale jucătorilor care au trecut de cele trei tururi de calificări, alăturându-se celor 16 maeștri ai tacului care au asigurată prezența automată, grație locului din clasamentul mondial.
  • Turneul este deschis sâmbătă, 18 aprilie, la ora 10:00, ora locală (12:00, ora României) de campionul ediției precedente, Mark Selby, cel care, din postura de favorit principal, va încerca să devină primul jucător din istorie care își apără primul titlu câștigat la Crucible.
  • Patru jucători își vor face debutul pe tabloul principal de la Crucible, în 2015: Kurt Maflin, Anthony McGill, Craig Steadman și Stuart Carrington.
  • 300.000 de lire sterline este premiul în bani decernat campionului mondial la snooker, același ca și în 2014.

Celor 16 jucători plasați pe tabloul principal de la Campionatul Mondial de snooker după ultima actualizare a clasamentului mondial li s-au alăturat miercuri alte 16 nume: calificările au generat eliminări răsunătoare – jucători cu renume făcând loc unor jucători fie recent intrați în scena snookerului mare, fie unor foarte tineri competitori. Graeme Dott, Matthew Stephens, Ryan Day sunt numele cele mai sonore din lista „supraviețuitorilor”, în timp ce lista „victimelor grele” îi include pe Steve Davis (eliminat 1-10 de Kurt Maflin, în turul doi), Jimmy White (învins 8-10 de Matthew Selt, în turul doi) Peter Ebdon (învins de Stuart Carrington, 7-10 în turul doi) și  Ken Doherty (învins 3-10 în ultimul tur de Mark Davis), toți jucători care nu traversează perioade faste ale carierei, dar pe care cel mulți fani și i-ar fi dorit pe tabloul principal.


Tabloul complet al rezultatelor ultimului tur de calificări pentru Campionatul Mondial de Snooker. Sursa: worldsnookerdata.com


Meciurile din primul tur:

  • Mark Selby v Kurt Maflin
  • Stephen Maguire v Anthony McGill
  • Joe Perry v Zhang Anda
  • Shaun Murphy v Robin Hull
  • Barry Hawkins v Matthew Selt
  • Mark Allen v Ryan Day
  • Ali Carter v Alan McManus
  • Neil Robertson v Jamie Jones
  • Ding Junhui v Mark Davis
  • John Higgins v Robert Milkins
  • Marco Fu v Jimmy Robertson
  • Judd Trump v Stuart Carrington
  • Ricky Walden v Graeme Dott
  • Stuart Bingham v Robbie Williams
  • Mark Williams v Matthew Stevens
  • Ronnie O’Sullivan v Craig Steadman

Debutul lui Anthony McGill la Crucible: a strălucit la Campionatul Regatului Unit, învingându-l pe Higgins, l-a impresionat pe „O’Sullivan”, acum și-a asigurat biletul pentru tabloul principal cu un break de 127 de puncte în joc decisiv

Anthony McGill are 23 de ani și își va face debutul la Sheffield după a doua victorie memorabilă în joc decisiv a sezonului: în turul trei al calificărilor, McGill a demonstrat o dată în plus că are nervi de oțel, adjudecându-și cu 10-9 victoria în fața mult mai cunoscutului Mark King, după ce s-a văzut ajuns din urmă de la 9-6, la 9-9. Răspunsul jucătorului născut la Glasgow a fost demn de un adevărat campion: cel mai consistent break al zilei, de 127 de puncte (în condițiile în care în jocul 10 reușise un 97, iar în jocul 13, 90 de puncte). „Nu am fost niciodată mai emoționat decât acum în a  închide un break„, a declarat la final Anthony, care la Campionatul Regatului Unit trecea, tot în decisiv, 6-5, în optimi, de idolul copilăriei sale, John Higgins. „Am început să mă gândesc la Crucible pe la 75 de puncte. Atunci am început să zâmbesc. Urmărind Campionatul Mondial an de an, începi să crezi că este o Mecca. Acum am șansa să joc acolo, sunt fericit”, a declarat McGill, pentru inside-snooker.com.

Scoțianul care s-a îndrăgostit de snooker într-un bar din Spania și care a fost la un pas să renunțe la sportul cu tacul, din cauza „atmosferei otrăvitoare” din turneele de juniori, a fost remarcat chiar de Ronnie O’Sullivan, după cel mai recent meci direct, în optimile Campionatului Regatului Unit: „Anthony are ceva din Mark Selby, cu jocul său foarte complet. Sper să joace snooker mulți ani de acum încolo, pentru că snookerul este norocos să aibă un astfel de jucător. Are un caracter frumos. Anthony este un tip super, este genul meu, iubește jocul. Este un bun ambasador al snooker-ului„, a punctat O’Sullivan, potrivit worldsnooker.com.

Kurt Maflin, „călăul” lui Steve Davis, a mers până la capăt

Maflin (31 ani) își vede, după două tentative de a abandona snooker-ul, din cauza eșecului în Main Tour, visul împlinit – participarea la Campiontul Mondial. Previziunile lui Steve Davis, care imediat după meciul direct în care nu reușea să câștige decât un singut joc, îl recomanda pe Kurt drept un jucător de urmărit la aceast Mondial și o amenințare serioasă pentru „grei” pe tabloul principal, par și mai realiste, după ce Maflin l-a executat pe ghinionistul de serviciu al calificărilor pentru Sheffield – Fergal O’Brian, eliminat al doilea an consecutiv în joc decisiv, după ce a avut avantaj substanțial în meci, în ultimul tur al calificărilor. Kurt a revenit de la 3-6, la capătul primei reprize, a condus 9-6, apoi și-a adjudecat decisivul, într-un scenariu similar celui urmat de McGill.

Îl știu pe Kurt Maflin de când era tânăr, foarte talentat și în sfârșit pare că își atinge potențialul„, a comentat Ian McCulloh, fost jucător de Top 16 al Angliei

Tot până la capăt, până pe tabloul principal, a mers și Matthieu Selt, cel care l-a eliminat pe sextuplul finalist de la Sheffield, Jimmy White.

Craig Steadman, debut la 32 de ani: „Am auzit legendele horror despre Crucible, că atunci când cobori scările picioarele încep să tremure”

Mi-ar fi plăcut să ajung aici la 18 ani, să fi avut mult păr pe cap și să fiu mai arătos, dar asta este„,  a comentat cu umor debutantul de 32 de ani, pentru inside-snooker.com. Steadman a trecut de Jamie Burnett, 10-6. „Sunt amețit”, a recunoscut jucătorul după cea mai mare performanță a carierei. „Voi înțelege ce mi se întâmplă mai târziu, mama este probabil inundată de lacrimi, tata, care este șofer de tir a tras cel mai probabil undeva, pe dreapta, pentru a urmări live-score-ul meciului meu. Am auzit legendele horror despre Crucible, că atunci când cobori scările picioarele încep să tremure, dar voi vedea. Mi-ar prinde bine o pauză, să nu joc din prima zi, dar indiferent cu cine voi pica la tragerea la sorți, voi fi împăcat„, a adăugat jucătorul aflat pe poziția 81 a clasamentului mondial, care le-a împărtășit fanilor un mesaj de felicitare… de la cățelul Doris.

Doi tizi ai unor cântăreți britanici în Teatrul din Sheffield: Robbie Williams de la Crucible nu este fostul membru al trupei Take That, ci un jucător de 28 de ani, devenit profesionist în 2012

Robbie Williams, jucătorul de snooker, este cu 13 ani mai tânăr decât mult mai celebrul cântăreț, pornit din boy-band-ul favorit al Marii Britanii ajuns „one-man show” și va fi prezent pentru a doua oară consecutiv pa tabloul principal de la Crucible. Dacă în 2014, și-a adjudecat cea de-a treia victorie la capătul unui thriller, prin repoziționarea bilei negre, în joc decisiv, după ce Fergal O’Brian l-a întors de la 7-2, iar în ultimul frame a irosit inițial un avantaj de 57 de puncte, în 2015, Robbie a închis socotelile cu un 10-5 în fața lui Michael Holt.

Jamie Jones, jucătorul de snooker care în 2002 stabilea recordul pentru cel mai tânăr autor al unui break maxim într-o competiție oficială, la 14 ani (record îmbunătățit de Judd Trump ulterior) este tizul unui DJ galez, gazdă a petrecerilor Paradise din Ibiza și și-a asigurat a doua prezență pe tabloul principal de la Crucible, 10-8 cu Adam Duffy. Sfertfinalist la debut, în 2012.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională
Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo!
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo! "Comisia reţine ce am făcut.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Produsul pe care românii îl comandă la foc automat, în ultimii ani:
Produsul pe care românii îl comandă la foc automat, în ultimii ani: "Decât să mănânc covrigi"
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Iubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste
Iubita lui Daniel Bîrligea, apariţie răvăşitoare pe Arena Naţională. Săruturi şi mesaje de dragoste
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor 😢
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor…
Adio, plată cu cardul. Românii obligați să scoată numerar la ATM
Adio, plată cu cardul. Românii obligați să scoată numerar la ATM
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Aur pentru Andreea Preda şi Amalia Ghigoarţă la Campionatul Naţional Individual Open
Aur pentru Andreea Preda şi Amalia Ghigoarţă la Campionatul Naţional Individual Open
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea de suferit
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea…
×