Alejandro Valverde (Movistar) și-a confirmat forma excelentă din acest sezon, câștigând pentru a treia oară în carieră Săgeata Valonă, după victoriile din 2006 și 2014. Spaniolul i-a învins la sprint, declanșat cu 150 de metri înainte de final, pe Julian Alaphillipe (Etixx-Quick Step) și
Celebrul Mur de Huy este unul dintre locurile iconice din ciclism
1300 de metri. Adică puțin peste un kilometru. Vă dați seama cât de scurt este Mur de Huy? Însă legendarul „zid” belgian, gazdă a finalului Săgeții Valone, este al naibii de greu! O pantă medie de 9,3% și pante maxime de 17%, chiar și 26% în viraje, pe apex, transformă cei 1300 de metri într-un adevărat chin, după peste 200 de kilometri de pedalat. Ce îl transformă, însă, într-un punct extrem de dificil? Exact datele de mai sus. Cheia e să fii poziționat excelent pe primele pante și să nu forțezi decât pe final. Când ar putea fi prea târziu! Dozajul efortului e extrem de dificil. Și asta transformă Săgeata Valonă într-una dintre cele mai grele curse de o zi din istorie. Aici au câștigat fie rutieri cu abilități excelente pe aceste pante, rutieri de clasice, precum Rik Verbrugghe, Mario Aerts, Davide Rebellin sau Philippe Gilbert, cât și rutieri care aveau ca țintă Marile Tururi, precum Purito Rodriguez, Alejandro Valverde sau Danilo di Luca. În concluzie, un pattern care poate fi greu descifrat.
Gilbert, Vanendert sau Martin, abandonuri din cauza căzăturilor
Însă pentru 2015, organizatorii au decis să condimenteze finalul. Iar cu 5,5 kilometri înainte de final vine vârful lui Cote de Cherave, un deal de 1,3 kilometri, așadar la fel de lung ca Huy, cu pantă medie de 8% și porțiuni de 10%. Practic, un Huy mai ușor, dar la fel de important în stabilirea ierarhiei cursei. Atât de aproape de final, Cherave avea cu siguranță să schimbe soarta cursei, echipele cu mai mulți pretendenți la victorie putând trimite în față atacanți pentru a destabiliza plutonul.
VIDEO – nelle cadute alla #FrecciaVallone coinvolto anche @PhilippeGilbert,costretto al ritiro http://t.co/eI4TQggGeq pic.twitter.com/cyLtY43qRp — Sport RSI (@RSIsport) April 22, 2015
VIDEO – nelle cadute alla #FrecciaVallone coinvolto anche @PhilippeGilbert,costretto al ritiro http://t.co/eI4TQggGeq pic.twitter.com/cyLtY43qRp
— Sport RSI (@RSIsport) April 22, 2015
#FlecheWallone ¡Otra caÃda! Nordhaug, Poels (@TeamSky) y Anthony Roux (@EquipeFDJ) los más afectados pic.twitter.com/MeagEZVj8Y — CiclismoInternacinal (@CiclismoInter) April 22, 2015
#FlecheWallone ¡Otra caÃda! Nordhaug, Poels (@TeamSky) y Anthony Roux (@EquipeFDJ) los más afectados pic.twitter.com/MeagEZVj8Y
— CiclismoInternacinal (@CiclismoInter) April 22, 2015
Dar până la finalul cursei, rutierii mai aveau de trecut de încă două ori peste Huy, plus alte nouă dealuri destul de dificile. Iar drumurile din Valonia nu sunt deloc unele largi, ci unele pline de capcane. Dovadă și numeroasele căzături, care au scos din cursă favoriți importanți la victorie, precum Philippe Gilbert (BMC), Dan Martin (Garmin-Cannondale) sau Jelle Vanendert (Lotto-Soudal). Însă în ciuda acestor incidente, plutonul a calculat perfect când trebuia să îi prindă pe evadații zilei, un grup de șapte rutieri format din Thomas De Gendt (Lotto Soudal), Mike Teunissen (Team LottoNL-Jumbo), Brice Feillu (Bretagne-Séché Environnement), Jérôme Baugnies (Wanty – Groupe Gobert), Reinier Honig (Team Roompot), Daniele Ratto (UnitedHealthcare Pro Cycling), and Pieter Vanspeybrouck (Topsport-Vlaanderen).
Fea imagen de Chris Froome (@TeamSky) #FlecheWallonne pic.twitter.com/v9phbwN10u — Road&Mud (@_RoadAndMud) April 22, 2015
Fea imagen de Chris Froome (@TeamSky) #FlecheWallonne pic.twitter.com/v9phbwN10u
— Road&Mud (@_RoadAndMud) April 22, 2015
Another big crash in the #FlecheWallonne, including Froome pic.twitter.com/IwCOxL0pHX — James Dart (@James_Dart) April 22, 2015
Another big crash in the #FlecheWallonne, including Froome pic.twitter.com/IwCOxL0pHX
— James Dart (@James_Dart) April 22, 2015
A treia Săgeată pentru Valverde
Dar așa cum a fost cursa, așa a fost și finalul! O altă căzătură masivă a venit cu 11 kilometri înainte de final. Principalul vătămat? Chiar Chris Froome (Sky), unul dintre favoriții la victorie în Turul Franței, care a venit în Săgeata Valonă pentru recunoașterea lui Mur de Huy, care va încheia una dintre etapele Le Tour din acest sezon. Vizibil scuturat, Froome s-a urcat pe bicicleta, doar pentru a-și etala juliturile din zona șoldului. Însă nimeni n-a avut timp să se mai uite la liderul de la Sky. După ce evadații timpurii au fost prinși, în față au mers Luis Leon Sanchez (Astana) și Giovanni Visconti (Movistar), doi baroudeuri cu certe calități de cățărători.
Un atac al lui Tim Wellens (Lotto-Soudal) pe Cherave i-a înghițit pe cei doi, însă nici Wellens n-a avut forța să reziste pe Huy, fiind prins după doar 600 de metri. Dar cursa n-a fost deloc una agresivă. Un grup de peste 20 de rutieri a ajuns în același timp la borna de 500 de metri înainte de final și nimeni nu a îndrăznit să atace. Cine credeți că a fost cel mai puternic? Evident, Alejandro Valverde (Movistar). Rutierul de 34 de ani, care a venit pe locul secund în Amstel Gold Race duminică a sprintat fără probleme și i-a învins pe surprinzătorii Julian Alaphillipe (Etixx-Quick Step) și Michael Albasini (Orica-GreenEdge). A fost a treia victorie în Fleche Wallone pentru iberic, care ajunge în istoria competiției, alături de belgienii Marcel Kint și Eddy Merckx și italienii Moreno Argentin și David Rebellin.
Niente italiani nei dieci ma @vincenzonibali si e’ mosso bene e @giovisco prezioso per @alejanvalverde pic.twitter.com/VMjPeihXWd — Cycling Pro (@cyclingpro) April 22, 2015
Niente italiani nei dieci ma @vincenzonibali si e’ mosso bene e @giovisco prezioso per @alejanvalverde pic.twitter.com/VMjPeihXWd
— Cycling Pro (@cyclingpro) April 22, 2015
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER