Președintele Sampdoriei, Massimo Ferro, a vorbit despre posibilitatea ca Rafa Benitez să antreneze echipa italiană din următorul sezon. Zvonurile privind o eventuală numire a fostul tehnician al lui Liverpool au început în presa locală ca urmare a altora, potrivit cărăra Sinisa Mihajlovic va părăsi în vară Sampdoria: „În ceea ce mă privește, antrenorul va rămâne. Dacă ar fi să plece, aș știi imediat pe cine să aduc. Ar fi actorul italian de comedie Lino Banfi”, s-a amuzat Ferro într-un interviu acordat celor de la Radio CRC.
Întrebat de ce nu se gândește mai serios la aducerea lui Benitez la Sampdoria, președintele a continuat să glumească: „L-aș aduce, nu mă înțelegeți greșit. Dar mai întâi l-aș duce la un specialist, să slăbească. E prea gras pentru noi. Acum, vorbind serios, nu pleacă nicăieri Mihajlovic. Voi spuneți că da, deși nu știți nimic despre asta”.
A fost vehiculat faptul că Benitez, al cărui contract cu Napoli expiră în această vară, se va întoarce în Premier League, fie la Manchester City, fie la echipa alături de care a câștigat, în 2005, Champions League, Liverpool.
Sampdoria se află pe locul cinci în clasamentul din Italia, în timp ce Napoli, echipa antrenată de Benitez, pe patru, având trei puncte în plus.
Rafa Benitez is too fat to manage Sampdoria, says club president http://t.co/0OqT1X8k5v #LFC #CFC pic.twitter.com/40DrmC4Dpa — Standard Sport (@standardsport) April 22, 2015
Rafa Benitez is too fat to manage Sampdoria, says club president http://t.co/0OqT1X8k5v #LFC #CFC pic.twitter.com/40DrmC4Dpa
— Standard Sport (@standardsport) April 22, 2015
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER