Expresia pur mioritică „s-a născut talent, dar a murit speranță” poate fi aplicată multor fotbaliști din fotbalul mondial. Au existat de-a lungul timpului oameni pe care s-au cheltuit averi și care erau așteptați să strălucească la cel mai înalt nivel, dar ceva s-a întâmplat pe parcurs și nu au reușit să confirme pe prima scenă a fotbalului mondial.
E vorba despre fotbaliști care au reușit să impresioneze în primii ani ai carierei, să facă pasul spre echipe mari, pentru ca mai apoi să fie considerați „eșecuri”. Mulți dintre ei pot spera la o a doua șansă, însă trecerea anilor face tot mai puțin probabilă o revenire a acestora în lumina reflectoarelor.
Iată un TOP 10 al fotbaliștilor care nu și-au atins cu adevărat potențialul
10. Nuri Sahin
În 2011, Sahin făcea pasul de la Borussia Dortmund la Real Madrid și era așteptat să devină un jucător de bază pe Bernabeu . O accidentare gravă i-a blocat însă drumul spre prima echipă, după care a fost împrumutat la Liverpool. Nici aici nu a impresionat și într-un final a ajuns la Borussia Dortmund, unde pare încă departe de forma care l-a consacrat.
9. Pastore
Ce debut de carieră a avut jucătorul pentru care PSG plătea aproape 50 de milioane de euro în 2011! După ce a impresionat la Palermo, argentinianul a făcut pasul spre o formație cu adevărat mare, dar nici până acum nu a reușit să amintească de perioada petrecută în Serie A. La 25 de ani, Pastore are încă timp să demonstreze că banii plătiți pentru el au fost bine cheltuiți. În actualul sezon a avut evoluții mai aproape de așteptări, dar pare încă departe de un jucător care să valoreze 50 de milioane de euro
8. Luis Nani
Transferat la Manchester United în 2007, Nani era văzut drept un viitor star al fotbalului și a avut momente în care a strâlucit cu adevărat, lăsând impresia că își va atinge potențialul. Nu a fost însă așa, iar acum, la 28 de ani, Nani joacă din nou la echipa care l-a lansat în fotbalul mare, Sporting Lisabona.
7. Francis Jeffers
Era considerat urmașul lui Alan Shearer în Premier League, iar Arsenal plătea în 2001 o sumă impresionantă la acea vreme pentru transferul său (8 milioane de lire sterline). A eșuat însă lamentabil, iar cariera sa a intrat pe o pantă descendentă până în momentul retragerii.
6. Ganso
În 2009, Ganso avea 20 de ani și era pe lista de transferuri a tuturor cluburilor cu pretenții din Europa. Extrem de talentat, Ganso s-a stins însă rapid, a pierdut contactul cu echipa națională a Braziliei și acum joacă în țara natală, la Sao Paulo, fără să reușească să mai atragă prea multe priviri.
5. Sebastian Giovinco
Lansat de Juventus, micuțul mijlocaș ofensiv a avut toate șansele să impresioneze la nivel înalt, iar calitățile sale în recomandau pentru o carieră strălucitoare. Ajuns la 28 de ani, Giovinco a fost însă cedat de Juve la Toronto, iar asta spune totul.
4. Robinho
Urmărind traiectoria lui Robinho în fotbal e evident că a avut toate șansele să-și împlinească potențialul. La 21 de ani ajungea la Real Madrid, la 24 la Manchester City, iar la 26 la AC Milan. Acum are 31 și joacă din nou în Brazilia, la Santos.
3. Adriano
A avut totul, dar a dispărut brusc din fotbalul de top. Ajuns în 2004 la Inter, Adriano a avut parte de un prim sezon fabulos și părea că va deveni unul dintre cei mai buni atacanți din istorie. Viața extrasportivă dezordonată și-a spus însă cuvântul, iar Adriano și-a început declinul când avea doar 25 de ani, în momentul în care ar fi trebuit să joace la cel mai înalt nivel.
2. Alexandre Pato
Transferat de Milan când nu împlinise încă 18 ani, Pato a avut parte de trei sezoane spectaculoase în Serie A. Accidentările i-au blocat însă ascensiunea. Acum evoluează în Brazilia și pare doar o umbră a fotbalistului pentru care italienii plăteau 22 de milioane de euro.
1. Freddy Adu
Lansat în fotbalul mare la doar 14 ani și considerat de mulți în acel moment „noul Pele”, Freddy Adu avea toate calitățile necesare pentru a ajunge un nume mare în fotbal. La 18 ani a venit saltul spre fotbalul din Europa, fiind cumpărat de Benfica. Nu a reușit să se impună, iar în prezent joacă în Finlanda, la KuPS. Adu are doar 25 de ani, dar zilele sale de glorie în lumea fotbalului par să se fi terminat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER