Ciprian Deac a fost eliminat în meciul cu Dinamo după o intrare dură asupra lui Gavrilă, însă regretă faptul că echipa sa nu a reușit obținerea tuturor punctelor puse în joc, mai ales că au dominat partida și au arătat ca o echipă care se luptă pentru locurile superioare ale clasamentului și nu pentru evitarea retrogradării.
„Nu cred că a fost un fault de roșu. Am atacat mingea, îmi pare rău dacă l-am accidentat grav. Orice punct contează, dar eu zic că noi am fost echipa mai bună. Cred că am pierdut două puncte. Am arătat ca o echipă de pe locul 5, nu ca una de pe ultimul loc. În momentul de față suntem platiți la zi, problema mai e cu banii din urmă. Dar noi ne pregătim normal și așteptăm”, a declarat Deac pentru Digi Sport.
Mijlocașul de 29 de ani mai are contract până la vară cu formația din Gruia, însă nu s-a gândit încă ce va face după ce își va încheia socotelile cu cei de la CFR.
„Nu vreau să mă gândesc acum la viitor. Vom vedea la vară dacă mai e nevoie de mine. Am jucat atâția ani la Cluj. Așteptăm să se termine campionatul și vom vedea. Cred că orice jucător este de înlocuit. Avem jucători buni. La începutul returului au fost probleme. Au fost jucători care au venit pe parcurs și asta s-a văzut în primele jocuri”, a mai spus Deac.
Dinamo a terminat la egalitate, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu echipa CFR Cluj, într-un meci din etapa a 28-a a Ligii 1, în care oaspeții au jucat în inferioritate numerică în ultima parte a jocului. Golurile au fost marcate de Elhamed ’50 pentru gazde și Marc ’53 (autogol) pentru oaspeți.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER