18.000 de persoane au luat duminică startul în maratonul de la Dusseldorf, iar câștigător a fost românul Marius Ionescu, care a reușit să termine cursa în două ore și 13 minute. Acesta și-a realizat baremul atât pentru Campionatul Mondial de Atletism, din China, cât și pentru Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016.
Născut în decembrie 1984, la Craiova, Marius Ionescu este primul român care a participat la maratonul olimpic după 48 de ani de absență de la această competiție. A ales, la vârsta de 11 ani, între fotbal și pasiunea care astăzi îl face cunoscut în întreaga lume.
Pe site-ul oficial al românului, atunci când vorbea despre maratonul de la Dusseldord, craioveanul spunea că speră să termine în mai puțin de două ore și 15 minute, lucru pe care l-a și reușit în Germania, după multe antrenamente prin țară și nu numai. Marius Ionescu a câștigat peste 70 de medalii internaționale, dintre care 35 de aur. Maratonul de la Dusseldorf a fost organizat prima dată în 2003 și are un traseu plat. Imediat după ce a fost anunțat câștigătorul maratonului, Marius Ionescu a fost asaltat cu mesaje de felicitări din partea cunoscuților și nu numai.
Românul Marius Ionescu a fost primul care a trecut linia de finish la maratonul de la Dusseldorf. Sursă foto: Gazeta de Sud
Marius Ionescu a castigat Maratonul de la Dusseldorf cu un nou record personal: 2:13:16 😀 Felicitari Marius 😉 pic.twitter.com/bULSbUOYwO — Cristian David-Matei (@crisdavidmatei) April 26, 2015
Marius Ionescu a castigat Maratonul de la Dusseldorf cu un nou record personal: 2:13:16 😀 Felicitari Marius 😉 pic.twitter.com/bULSbUOYwO
— Cristian David-Matei (@crisdavidmatei) April 26, 2015
Der Rumäne Marius Ionescu ist beim #dusmarathon als Schnellster durchs Ziel gelaufen @DUSMarathon http://t.co/5ToolLrySq — RP Online Düsseldorf (@rpo_duesseldorf) April 26, 2015
Der Rumäne Marius Ionescu ist beim #dusmarathon als Schnellster durchs Ziel gelaufen @DUSMarathon http://t.co/5ToolLrySq
— RP Online Düsseldorf (@rpo_duesseldorf) April 26, 2015
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER