Fără victorie de trei etape, CS Universitatea Craiova întâlnește miercuri, de la ora 17:00, pe arena „Extensiv”, o altă echipă aflată în lupta pentru evitarea retrogradării, FC Brașov.
Emil Săndoi se așteaptă la replică solidă, deoarece „stegarii” au mare nevoie de puncte: „FC Brașov este o echipă în criză de puncte, care nu a avut rezultate prea bune în ultima vreme, dar este o echipă disciplinată. Nu considerăm că este un meci ușor, suntem precauți, fiindcă Brașovul își joacă una dintre ultimele șanse de salvare”.
Universitatea are câteva absențe pentru jocul cu FC Brașov, iar banderola îi va fi acordată iordanianului Thaer Bawab. „Lipsesc Brandan, care-și va da joi gipsul jos, Izvoranu, cu niște probleme musculare, dar și Bălgrădean, suspendat. În aceste condiții, cel mai probabil căpitan va fi Bawab, un jucător cu calități deosebite, cu mare experiență, unul dintre liderii echipei. Vom apela din nou și la jucători care au evoluat mai puțin până acum, așa cum s-a întâmplat cu Ivan la Chiajna, iar el s-a descurcat foarte bine, păcat că nu a reușit să și marcheze” a spus Emil Săndoi, care a mai declarat că are un palmares foarte bun ca antrenor în meciurile împotriva adversarului de miercuri: „În primul meu mandat la Universitatea am câștigat în deplasare cu golul lui Frăsineanu, în retur am învins printr-un autogol al lui Bodea, iar în acest sezon am câștigat în tur cu 3-2”.
Săndoi: „În tur, adversarii nu ne știau prea bine și i-am surprins”
Emil Săndoi consideră că rezultatele mai puțin bune față de tur au fost cauzate de faptul că adversarii sunt acum avizați de punctele forte ale echipei din Bănie. Antrenorul spune că obiectivul rămâne ocuparea locului 3 la finalul campionatului.
„Din cauza unor greșeli pe care le-am făcut pe final am pierdut două puncte la Chiajna, dar am avut noroc că și urmăritoarele noastre s-au împiedicat și am păstrat distanța de 6 puncte față de ele. În tur ne-a fost mai ușor, fiindcă am reușit să ne surprindem adversarii, între timp și echipele celelalte și-au luat măsuri, încearcă să ne blocheze mai bine. Într-un clasament parțial la finalul turului, în etapele în care am antrenat eu și Sorin Cârțu eram pe primul loc, iar într-o ierarhie a returului suntem doar pe locul 4, după ASA, Iași și Viitorul, așa că ne dorim să urcăm în acest clasament și implicit în cel al Ligii I. Sperăm să terminăm pe podium, este un obiectiv pe care ni l-am impus”, a declarat Săndoi.
Antrenorul Craiovei spune că revenirea lui Bancu nu va fi forțată, mijlocașul oltean urmând a fi introdus când va fi un moment prielnic: „Pe Nicușor Bancu l-am luat cu noi în cantonament și vom încerca să-i facem un cadou în acest retur, să redebuteze în echipă. Eu am suferit aceeași accidentare și nu vreau să-i riscăm viitorul doar de dragul de a-i face un cadou. Trebuie să fim atenți, fiindcă întâlnim pe final de sezon echipe implicate în lupta pentru evitarea retrogradării, care evoluează pe viață și pe moarte”.
Mateiu: „Vreau să marchez, dar sper să se salveze Brașovul”
Alex Mateiu își va întâlni echipa care l-a format și spune că își dorește ca aceasta să se salveze, dar nu cu prețul unei victorii în Bănie. „Vom avea un meci greu, întâlnim o echipă agresivă, dar ne propunem să câștigăm, iar eu sper să pun umărul la succes. Dau sută la sută la fiecare meci, indiferent de adversar. Sper chiar să marchez, fiindcă am și uitat cum e, n-am apucat să dau gol pentru Craiova în campionat. Abia aștept să-mi revăd foștii colegi, așa puțini câți au mai rămas. Mă bucur că s-a întors la echipă Mugurel Buga. Sper să-și revină Brașovul, dar după meciul cu noi și să evite retrogradarea” a declarat mijlocașul de 26 de ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER