Narcis, stelistul care îi poate lua titlul Stelei: „Am demonstrat că suntem cea mai bună echipă din campionat”. Ce spune despre Mureșan

Redactor:
Andru Nenciu
Narcis, stelistul care îi poate lua titlul Stelei:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Fost jucător și oficial al Stelei, Narcis Răducan e aproape de a câștiga titlul din postura de președinte cu ASA Târgu Mureș. La finalul meciului cu Steaua, 1-0 pe Național Arena, omul lansat în fotbalul mare de Unirea Focșani a vorbit la Digisport.

DESPRE URMĂ‚TOARELE ETAPE „Am luat un avans în clasament și de acum depinde de noi, avem cinci meciuri  și trebuie să mergem ceas, ați văzut spiritul echipei, am dovedit că suntem cea mai bună echipă din campionat și îl felicit pe Liviu Ciobotariu și pe băieți”

DESPRE TITLU „Nu se pune probelema să ne gândim la locul secund, suporterii sunt entuziaști, trebuie să rămânem profesioniști, ne-am bucurat în vestiar, dar trebuie să ne refacem jucătorii, pentru că vine meciul cu Viitorul și au jucători tineri”

DESPRE MUREȘAN „El și-a văzut de treaba lui, a fost important ca el și N’Doye să fie pe teren și au împins echipa spre victorie, chiar dacă nu au fost bine din puncte de vedere fizic”

DESPRE CARIERA LA STEAUA „E ceva special pentru mine să bat Steaua, am făcut-o și cu Unirea Urziceni. Dar eu sunt profesionist și am demonstrat de fiecare dată ca mi-am apărat corect șansele. Eu sunt foarte bine primit pe Arena Națională sau pe Ghencea”

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Restaurante şi brutării din Sectorul 5, închise temporar după nereguli grave
Restaurante şi brutării din Sectorul 5, închise temporar după nereguli grave
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: 'Au apărut mai multe tumori'
Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt:…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Cândva a fost un model de succes, iar acum se hrănește din gunoaie. Ce s-a întâmplat cu focoasa blondină?
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Ploi, vijelii şi grindină în mai multe zone din ţară. ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Ploi, vijelii şi grindină în mai multe zone din ţară. ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care încasează, lunar, o sumă uriașă
Cornel Dinu s-a plâns de pensia pe care o primește de la statul român! S-a comparat cu Elisabeta Lipă, care…
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Un nou ciclon lovește România! Meteorologii anunță ploi, vijelii și ninsori. Când se schimbă vremea
Călin Georgescu a spus ADIO Pământului Strămoșesc. S-a terminat, a renunțat definitiv
Călin Georgescu a spus ADIO Pământului Strămoșesc. S-a terminat, a renunțat definitiv
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
În ce zone au voie polițiștii să stea cu radarul? Dacă sunt „ascunși în boscheți”, poți contesta amenda?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×