În ziua meciului cu Concordia Chiajna, Edward Iordănescu, care în meciul din etapa a 29-a, câștigat împotriva lui Dinamo, scor 3-2, a fost trimis în tribune de arbitrul Istvan Kovacs și va fi suspendat pentru duelul cu ilfovenii, a tras un semnal de alarmă serios în legătură cu arbitrajul. Printr-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook, în care a scris că Pandurii ar putea fi privită ca un „proaspăt orfan”, antrenorul de 36 de ani atrage atenția asupra faptului că așteaptă un arbitraj „total fairplay si echidistant „.
Vineri seară de la ora 21:30, Pandurii se deplasează la Chiajna, unde va juca împotriva Concordiei un meci în urma căruia gorjenii se pot desprinde decisiv de plutonul de echipe care se zbat pentru evitarea retrogradării. Gorjenii au strâns 35 de puncte, ocupă locul 10, iar un succes contra formației antrenate de Marius Baciu i-ar oferi echipei din Târgu Jiu un final liniștit de sezon și ar pune Concordia, o echipă fără victorie în ultimele trei meciuri, într-o situație cel puțin delicată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER