Primul titlu pentru Dinamo București la jocurile de echipă în acest sezon vine de pe apă. Formația de juniori I (Under 19) a „câinilor roșii” este noua campioană națională la polo, după ce „roș-albii” au dominat autoritar cel de-al doilea turneu final disputat la Oradea (1-3 mai). În meciul decisiv pentru titlu, jucătorii antrenați de Florin Dumitrache și Andrei Iosep au învins duminică echipa locală, Crișul Oradea, cu 9-6. Meciul nu a avut istoric, Dinamo conducând cu 3-0 și 5-1 la pauza mare. În repriza a treia, după ce portarul dinamovist Marius Țic a apărat un penalty executat de Istvan Kovacs, „roș-albii” s-au desprins până la 9-4.
Cu un turneu perfect la Oradea (cinci victorii din tot atâtea posibile și un golaveraj de 86-21), Dinamo a încheiat competiția cu 27 de puncte, urmată de Crișul Oradea (22 puncte) și Steaua (21 puncte).
Imediat după ce s-a încheiat meciul cu Crișul Oradea, jucătorii dinamoviști au respectat tradiția și și-au aruncat antrenorul îmbrăcat în apă. La Dinamo au ajuns și două dintre trofeele individuale ale sezonului: Andrei Prioteasa (golgeter) și Marius Țic (cel mai bun portar). Trofeul pentru cel mai tehnic jucător i-a fost acordat lui Roland Szabo (Crișul Oradea).
Echipa campioană: Marius Țic, Răzvan Iudean (portari); Andrei Enciu, Valentin Olteanu, Vlad Cazacu, Vlad Orescovici, Andrei Prioteasa, Nichita Novac, David Bota, Dan Chiriac, Constantin Marian, Roberto Vlad, Petre Tudor, Andrei Iliescu, Bogdan Dragomir. Antrenori: Florin Dumitrache si Andrei Iosep
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER