Lindsey Vonn (30 ani), cea mai bună schioare a tuturor timpurilor s-a despărțit de jucătorul american de golf, Tiger Woods (39 ani). Una dintre cele mai sexy sportive din lume, Vonn a pus capăt unei relații de trei ani, mărturisind că cei doi au avut puține momente împreună din cauza vieții solicitante pe care sportul le-o impune.
„După aproape trei ani împreună, eu și Tiger am decis să punem capăt relației. Întotdeauna îmi voi aminti momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună. Din nefericire, amândoi ducem vieți agitate care ne-au forțat să stăm despărțiți majoritatea timpului. Îl voi admira și respecta tot timpul pe Tiger. El și frumoasa familie (n.r. copii Sam și Charlie pe care Tiger îi are cu Elin Nordegren) pe care o are va avea întotdeauna un loc special în inima mea”, a declarat Vonn.
Cei doi au format unul dintre cele mai controversate cupluri din lumea sportului. Campionă olimpică și dublă campioană mondială, Lyndsey Vonn și jucătorul de golf, Tiger Woods și-au oficializat relația în martie 2013. Cei doi s-au susținut și încurajat reciproc în toate momentele delicate ale carierei lor. Vonn venea după o căsătorie de patru ani cu fostul skior, Thomas Vonn, iar Tiger Woods divorțase în 2010, de fotomodelul norvegian Elin Nordegren, după o serie interminabilă de scandaluri având în centru dependența sa de sex.
Lindsey Vonn, într-o sedință foto în care a recreat celebra scenă din Basic Instinct, cu Sharon Stone în rolul principal
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER