CSM Digi Oradea și-a valorificat avantajul terenului propriu în primele două meciuri ale finalei Superligii de polo, ediția 2015. Bihorenii s-au impus mai ușor decât era de așteptat și în a doua întâlnire cu Steaua: 13-8 (3-0, 4-2, 4-4, 2-2). Ca și în partida anterioară, CSM a început tare, cu o apărare foarte bună și un plus la situațiile de superioritate, desprinzându-se la 7-2. Steaua a mai echilibrat disputa în partea a doua, însă experiența le-a permis campionilor să rămână la o distanță liniștitoare. Negrean și Cupic cu câte 4 goluri au fost principalii marcatori ai orădenilor. Randjic (3), Ghiban (2) și Teohari (2) au fost principalii oameni de gol ai Stelei. Finala se mută la București, pentru cel puțin un meci, programat pe 16 mai. Dacă „militarii” reușesc să câștige, cea de a patra întâlnirea va avea loc a doua zi, tot în Ghencea. O egalitate la general după patru meciuri va stabili campioana în urma unui meci decisiv programat la Oradea pe 23 mai.
Sportul Studențesc, 2-0 la general cu Dinamo
Și în finala mică scorul este 2-0 în favoarea echipei mai bine clasate la finele sezonului regulat, Sportul Studențesc. „Studenții” s-au impus cu 7-5 în prima zi (vineri), pentru ca sâmbătă să câștige mai clar, scor 8-3. Ambele meciuri au fost găzduite de Bazinul olimpic din Brașov. Ca și în finala mare, duelul se mută la București, la aceleași date și în același condiții. Sportul are nevoie de o singură victorie din următoarele trei meciuri pentru a urca pe podium.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER