Alexandru Tudorie este dorit din nou în Ghencea, unde poate ajunge în vară, probabil gratis, în condițiile în care mai mult ca sigur Oțelul Galați va retrograda.
Gigi Becali a anunțat în urmă cu doar câteva zile lista cu jucătorii pe care și-i dorește în vară, în cazul în care Steaua va reuși să câștige un nou titlu. Este vorba despre 7 ținte, toate din campionatul intern. Veselovsky, Tade, Tamuz, Alcenat, Teixeira, Budescu și De Amorim au fost nominalizați de patron.
Niciun cuvânt însă despre un fotbalist pe care Steaua îl vrea neapărat și pe care speră să îl obțină gratis: Alexandru Tudorie, puștiul minune al Oțelului. Dorit intens în ultimul an de campioană, acesta nu a încântat în această stagiune. Oțelul va retrograda, astfel că roș-albaștrii vor avea ocazia să forțeze un transfer fără bani, în condițiile în care există șanse ca fotbalistul să fie declarat liber de contract.
Cele două părți au fost aproape să se înțeleagă în iarnă, dar pretențiile gălățenilor au fost considerate exagerate. Inițial, Steaua i-a oferit la schimb pe Neagu și Râpă, însă cei de la Oțelul, având nevoie imediată de bani, au refuzat. Astfel, atacantul gălățean putea ajunge în Ghencea pentru o sumă în jurul a 300.000 de euro, dar omologii din Galați au cerut cu 100.000 de euro mai mult.
„Informația e corectă, Steaua i-a dat târcolae lui Tudorie. E diferență de o sută de mii de euro între ce am vrut noi și ce au oferit ei. E un jucător cu mari calități care cred că va ajunge un jucător foarte bun” Cristi Munteanu, în iarnă
Alexandru Tudorie a mai fost și în urmă cu un an foarte aproape de a ajunge la Steaua, care l-a dorit sub formă de împrumut cu opțiune de cumpărare, dar reprezentanții acționariatului de la Oțelul au vrut doar un transfer imediat și tranzacția a căzut.
Tudorie a fost monitorizat în perioada junioratului de AC Milan și Sampdoria, iar în luna iulie a lui 2014 a fost în probe la echipa germană Borussia Mönchengladbach.
La începutul lunii decembrie, Alexandru Tudorie a semnat contracte de profesioniști cu clubul gălățean pe o perioadă de patru ani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER