Partida numărul 2 dintre Minaur și Dinamo (joi,ora 18:00), contând pentru semifinalele Ligii Naționale de handbal masculin, s-a încins deja în culise. Dacă în prima zi a săptămânii discuțiile au fost aprinse din cauza arbitrajului, marți cele două conduceri au avut un meci aprig pe tema suporterilor dinamoviști.
Jocul de joi de la ora 18:00 va fi condus de Constantin Din și Sorin Dinu, arbitri care au fost desemnați să oficieze și la finala Ligii Campionilor din 31 mai. Comisia Centrală a Arbitrilor i-a delegat practic pe cei mai buni arbitri la această partidă, care valorează cât o finală în Liga Națională. Dinamo are 1-0 în seria cu Minaur după victoria cu 30-26. Discuțiile în privința arbitrajului nu sunt îndreptate către Din și Dinu, a căror valoare și moralitate nu poate fi pusă la îndoială, ci mai degrabă către CCA. Băimărenii nu înțeleg de ce pentru al doilea joc consecutiv cu Dinamo a fost delegat un cuplu de arbitri din București. Meciul din Capitală de duminică seara a fost condus de Stark și Ștefan.
„Focul” dintre cele două conduceri s-a aprins însă de la suporteri. Dinamo a solicitat în primă fază 150 de bilete pentru fani la partida de joi, dar la FRH a trimis o cerere pentru 100 de suporteri și 15 oficiali, aprobată și trimisă apoi către clubul organizator. Mai târziu a venit însă și răspunsul de la Minaur: 10 bilete pentru oficiali și doar 20 pentru suporteri! Clubul Dinamo nu a înțeles decizia oficialilor băimăreni, astfel că a cerut explicații, iar de aici s-au iscat și controversele.
„Joi seara, după ce am știut că suntem calificați, atât noi cât și Minaur, am avut o discuție între conduceri și ne-am pus de acord în privința unor aspecte legate de organizare. Noi le-am spus că îi cazăm la Rin Grand Hotel, ei la Școala de Fotbal Viorel Mateianu. Ne-au spus că vor să vină și cu suporteri, le-am spus că nu e nicio problemă, vor avea 150 de locuri gratis la dispoziție. Ne-au sunat apoi și ne-au spus că vin cu 20-40 de fani, noi le-am dat același răspuns, că le reținem 150 de locuri într-o peluză. Toate au fost bune și frumoase până când i-am bătut în primul joc”, a început să povestească Ovidiu Semen, directorul sportiv al echipei Dinamo.
Oficialul formației a susținut apoi că a cerut aprobare de la FRH pentru o oră de antrenament în sala Lascăr Pană și pentru 100 de locuri alocate suporterilor dinamoviști, însă „după ce federația și-a dat acordul și a trimis hârtia la Baia Mare, gazdele au început tam-tam-ul. Ne-au spus că nu ne pot da mai mult de 20 de bilete gratuite pentru supoteri, le-am spus că le cumpărăm perestul, dar nu au vrut să ne dea. Ne-au transmis doar că mai mulți nu intrăm”. Ovidiu Semen a dezvăluit apoi faptul că formația gazdă le-a motivat, printre altele: „Trebuia să facem cerere cu 14 zile înainte, dar atât noi, cât și ei abia joi am aflat că vom juca unii cu alții„. Conducătorul lui Dinamo susține că regulamentul este clar în privința deplasării supoterilor unei echipe adverse: „În urma scandalului de anul trecut de la Turda, Consiliul de Administrație a decis că echipele oaspete au dreptul la 10% din capacitatea sălii, ceea ce Baia Mare nu respectă, iar federația nu are niciun fel de putere. FRH nu are niciun cuvânt de spus, nu poți să faci o regulă și să nu o respecți. La meciurile cu Dunărea Călărași le-am dat oaspeților câte 150 de bilete la cele două jocuri, deși la ultimul meci nu aveam nicio învoială. Le-am spus să vină, că așa e normal. Cei din Baia Mare sunt singurii care nu respectă nimic, nu sunt fair-play”.
În concluzie, Ovidiu Semen a cerut Federației Române de Handbal „să nu închidă ochii. Și așa, Minaur a luat o Cupă a României, așa cum a luat-o. Dacă vor și campionatul să ne spună, că măine plecăm spre București, să-și ia și trofeul ăsta și să fie fericiți. Să ia și campionatul la fete, să ia tot, că tot se numesc capitala handbalului românesc Dacă nu există respect între cluburi, între noi conducătorii, handbalul românesc nu o să progreseze niciodată”.
Oficialii clubului băimărean nu au dorit să facă foarte multe comentarii pe această temă. De fapt, Nicolae Făt, președintele echipei Minaur, a dat o singură declarație: „Domnul Georgescu (n.r. – vicepreședintele FRH) în loc să fie preocupat de clubul Dinamo mai bine s-ar ocupa de echipele naționale”. Aluzia a fost făcută la faptul că Daniel Georgescu a intervenit în această problemă.
Suporterii dinamoviști s-au mobilizat pentru jocul de joi la Baia Mare și au anunțat o deplasare cu trei autocare. Tonul l-a dat chiar Peluza Cătălin Hîldan, care a venit aproape de echipa de handbal, care are șanse să aducă titlul în Ștefan cel Mare. Pentru că partida se desfășoară în cursul săptămânii, nu toți cei care și-ar fi dorit să facă deplasarea pot pleca spre Baia Mare, din cauza serviciilor, dar dinamoviștii s-au mobilizat și în Ardeal. Galeria a anunțat opriri în câteva orașe, de unde să fie preluați mai mulți suporteri.
Surse ProSport susțin că suporterii dinamoviști ar fi făcut și o înțelegere cu cei de la „U” Cluj. Ardelenii să dea o mână de ajutor la meciul de handbal, iar ca serviciu întors bucureștenii să-i susțină la finala Cupa României la fotbal. Din discuțiile iscate în mediul online, a mai apărut o parte interesată să participe la joc, suporterii de fotbal ai Rapidului din Bistrița și Baia Mare! Care ar veni la joc să susțină Minaur. Aceasta ar fi fost și una din motivațiile gazdelor, de a interzice accesul suporterilor considerați „de fotbal” la un meci de handbal. „Oricine poate arunca cu obiecte în teren și nu vrem să riscăm să pierdem jocul cu 10-0”, spun surse din Baia Mare.
Bucureștenii vin cu o altă variantă, băimărenii se tem că 100 de dinamoviști din Peluza Cătălin Hîldan ar putea acoperi 2.000 de suporteri ai Minaurului.
Conform regulamentului, dacă o formație gazdă nu asigură 10% din capacitatea sălii suporterilor unei echipe oaspete, la cerere, riscă să fie amendată cu 10.000 de lei și sancționată cu două jocuri cu ușile închise. Baia Mare nu se teme însă de eventuale sancțiuni, legându-se de un alt punct din regulament, o cerere pentru deplasarea suporterilor echipei adverse trebuie făcută cu cel puțin 14 zile înainte! Ori acest lucru a fost imposibil în cazul de față, partida Minaur – Dinamo fiind stabilită doar cu 7 zile în urmă (calculând la ziua când va avea loc primul meci în Baia Mare). Federația trebuia să prevadă în regulament și cazuri speciale pentru play-off, spun băimărenii. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, rămâne valabal paragraful cu 14 zile!
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER