Campioanele mondiale din handbalul românesc (1956, 1960 – handbal în 11; 1962 – handbal în 7), câștigătoare ale Cupei Campionilor Europeni cu Știința București (1961) s-au adunat din nou într-o formulă mai extinsă după aproximativ un an de zile. Întâlnirea lor anuală a devenit deja una de tradiție, având în vedere că în ultimii 6 ani s-au strâns în 5 ocazii. Inițiativa i-a aparținut lui Alin Cârligeanu, care a organizat deja a treia întrunire. Șeful Comisiei Centrale a Arbitrilor este nepotul Carolinei Cârligeanu, triplă campioană mondială.
La întâlnire au fost prezente 9 handbaliste, Elena Jianu, Aurora Alexandrescu, Ella Jecu, Maria Petrescu, Cornelia Diaconu, Maria Constantinescu, Aurora Leonte, Constanța Dumitrescu, Elena Hedeșiu. care au contribuit din plin la ceea ce înseamnă azi handbalul în România, adică o disciplină foarte populară, dar și antrenorul care a stat pe banca tehnică la cele 3 titluri mondiale și la primul trofeu major obținut de o echipă de club, Constantin „Pilică” Popescu.
Doamnele handbalul românesc și antrenorul au depănat amintiri și au discutat și despre probleme actuale. Într-un interviu, legendarul antrenor „Pilică” Popescu (86 ani) a vorbit despre diferențele dintre generațiile cu care a câștigat titluri mondiale și cele actuale, care sunt prezente constante la turneele finale, dar care aproape mereu ratează trenul către medalii, deși sunt de multe ori aproape, și unde sunt șanse ca România să dea din nou și mai repede lovitura pe plan internațional. Așadar, concluziile antrenorului despre…
„Teoretic, venind acum din spate două generații destul de bune, cele ale lui Bazaliu și Perianu, care au la activ și cei 4 ani petrecuți în Centrul de Excelență, în 4-5 ani s-ar putea face o echipă competitivă pentru a ajunge în față, în primele 3 locuri. La echipe de club, prin această infuzie de jucătoare străine, s-ar putea să se întâmple niște lucruri mai devreme. Deocamdată, în viața fiecărei echipe sunt perioade bune, ca și în viață, și perioade mai proaste. Noi suntem, nu vreau să spun criză, într-o perioadă mai proastă. Trebuie să vină și perioada bună, iar prima dată va veni la echipele de club. Jucătorea străină este un rău necesar. Poate se supără cineva, dar handbalistele din străinătate sunt în momentul de față un fel de locomotive, care trag în sus, spre marea performanță, și celelate fete. Deocamdată, cu echipa națională nu avem șanse de a fi mai sus de locurile 4-5”.
„M-a acuzat cineva că dau lecții. Nu dau lecții, dar fetele astea (n.r. campioanele mondiale) au fost dăruite totalmente activității sportive. Adevărul este că între viața lor de acasă și cea din cantonament, în vremurile alea destul de grele, și cea de acum este destul de mare. Toate lucrurile au fost înlocuite de bani. Parcă partea asta de angajament de suflet merge foarte prost acum. Al doilea lucru, ca tehnician vă spun, noi am mers atunci pe atletism. Am decretat handbalul un fel de atletism cu mingea în mână. În primul rând am selecționat atlete. Eu însumi am fost întâi atlet și am avut numai de câștigat. Acum, s-a ajuns la o măiestrie fantastică de manevrare a mingii, se poate înscrie din orice poziție. În schimb, nu au rezistență de competiție, în ciuda dreptului de a schimba oameni. Urmăriți, majoritatea echipelor cad înspre repriza a doua. Cine are un suflu mai puternic câștigă. Am avut exemplu și finala Cupei României și semifinale din play-off. După pauză, una din echipe parcă a fost alta. Noi am avut grundul, partea de bază, pregătirea fizică și pregătirea fizică atletică. Astăzi – lăsați că noi facem cu mingea! Nu poți să faci una și alta doar cu mingea!”.
„Vorba aceea, juma-juma! Este un semieșec și un semisucces. În primul rând, partea asta peste care toată lumea trece destul de ușor, legat de comunicare în limba respectivă, eu n-aș putea. Sunt zeci și zeci de stări sufletești pe care vrei să le transmiți jucătorilor și tu știi 150 de cuvinte în românește, dacă le știi. Sunt băieții de la CSM (n.r. Bozo Rudic) și de la Constanța (n.r. Zvonko Sundovski) care au început să prindă. Dar sunt niște subtilități acolo și nu-i vedeți cum repetă de 100 de ori săracii, să mă ierte, OK, OK! Până la urmă joacă fiecare tot ce știe”
„Când am auzit și că Neagu este indisponibilă, mi-a mai scăzut puțin din entuziasm. De partea cealaltă, am auzit că sârbii reușesc să strângă toate jucătoarele, au reușit să le îndeplinească toate dorințele și au deja o echipă. Iar cu sârbii dacă nu te bați pur și simplu, nu poți să câștihi. Adică să alergi, să te zbați, să te lupți 65 de minute dacă se poate. Mi-e teamă!”
„Categoric este în primele 5 jucătoare ale lumii la ora asta. Echipa națională este dependentă de Cristina Neagu. La meciurile importante, numai jucătorii mari au curajul să își ia răspunderea. Câteodată se întâmplă că nu mai aruncă nimeni la poartă. Ea are acest curaj, această putere, de a-și asuma răspunderea, de a arunca la poartă în momentele foarte grele. Teoretic, orice om poate fi suplinit, dar practic nu știi ce se va întâmpla”
„Titlul mondial se poate câștiga de o echipă din care fac parte 3-4 jucătoare de mare valoare. Îți trebuie omul care să tragă echipa după el în momentele grele, grele, grele. Și asta nu o face o fată de 18-20 de ani, ci tot jucătoarele cu mare experiență”.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER