Antrenorul echipei de handbal masculin HC Odorhei, Vlad Caba, a declarat înainte de începerea finalei Challenge Cup că disputarea acesteia este cea mai mare performanță a clubului în cei 10 de ani de existență, iar câștigarea ei ar aduce primul trofeu major.
„HC Odorhei a atins deja cea mai mare performanță în cei 10 ani de existență ai clubului. Câștigarea finalei ar reprezenta primul trofeu major și am fi foarte mândri de asta„, a declarat Vlad Caba, pentru site-ul oficial al EHF, înaintea primei manșe din finala Challenge Cup, programată duminică, în deplasare, cu portughezii de la Liberty Seguros ABC/Uminho (fostă ABC Braga).
Caba a mai spus că, prin jucarea finalei, HC Odorhei și-a atins obiectivul propus la începutul sezonului, adică acela de calificare în ultimul act.
Manșa tur dintre Liberty Seguros ABC/Uminho și HC Odorhei va avea loc duminică seara, iar cea retur pe terenul echipei antrenate de Vlad Caba, în 24 mai.
În timp ce formația lusitană joacă a doua finală de Challenge Cup din istorie, HC Odorhei se află în premieră în fața unei astfel de performanțe.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER