Pilotul german al echipei Mercedes, Nico Rosberg, a câștigat, duminică, Marele Premiu al Principatului Monaco, a șasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de compatriotul său Sebastian Vettel (Ferrari) și de britanicul Lewis Hamilton, tot de la Mercedes.
Pe locul 4 s-a clasat rusul Danil Kviat (Red Bull), coechipierul lui, australianul Daniel Ricciardo (Red Bull), a fost al cincilea, iar finlandezul Kimi Raikkonen (Ferrari) al șaselea.
Pe locurile 7-10 s-au clasat în ordine mexicanul Sergio Perez (Force India), britanicul Jenson Button (McLaren-Honda), brazilianul Felipe Nasr (Sauber) și spaniolul Carlos Sainz jr (Toro Rosso).
După șase etape, clasamentul piloților (primele zece poziții) este următorul:
1. Lewis Hamilton 126 de puncte;
2. Nico Rosberg 116;
3. Sebastian Vettel 98;
4. Kimi Raikkonen 60;
5. Valtteri Bottas 42;
6. Felipe Massa 39;
7. Daniel Ricciardo 35;
8. Danil Kviat 17;
9. Felipe Nasr 16;
10. Romain Grosjean 16.
Clasamentul constructorilor este următorul:
1. Mercedes 242 de puncte;
2. Ferrari 158;
3. Williams 81;
4. Red Bull 52;
5. Sauber 21;
6. Force India 17;
7. Lotus 16;
8. Toro Rosso 15;
9. McLaren-Honda 4;
10. Manor 0.
Următoarea cursă, Marele Premiu al Canadei, va avea loc la 7 iunie, la Montreal.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER