Astra a învins-o pe ASA Târgu Mureș, scor 3-1, după un meci terminat de giurgiuveni în 9 jucători, după ce Ben Youssef și Laban au fost eliminați în finalul partidei.
Tehnicianul Marius Șumudică a afirmat că incidentele din final i-au amintit de o partidă pierdută de Rapid în urmă cu aproape un deceniu, când giuleștenii au avut cinci jucători eliminați și au pierdut partida la scor de neprezentare.
Șumudică a ținut să le transmită steliștilor că, dacă vor deveni campioni, titlul câștigat va fi unul „mincinos”, pentru că au avut nevoie de jocul rezultatelor pentru a reveni pe primul loc. Șumi spune că își dorește „din suflet” ca formația lui Gâlcă să se împiedice în ultima etapă, iar trofeul să ajungă totuși la Târgu Mureș.
„Mi-era frică să nu periclităm victoria. Am văzut cum a pierdut Rapidul la Petroșani în urmă cu câțiva ani. Mi-am dorit enorm să încheiem această partidă cu fruntea sus și să punem punct speculațiilor. Șumudică n-a luat nicio valiză!
Noi suntem mai buni decât ei. Nu mă interesează ce a făcut Steaua, eu îmi doresc din suflet ca Steaua să se împiedice în ultima etapă și să piardă titlul.
Îmi pare rău de Târgu Mureș, asta este, dar nu puteam să ne dăm la o parte.
Iar domnului Duckadam, care a zis că eu sunt cea mai antipatică persoană din fotbal, să-i fie rușine, că eu l-am făcut campion!
Eu mi-am făcut treaba peste tot și așa se întâmplă și aici.
Vreau doar să spun că, dacă Steaua va deveni campioană, este un titlu mincinos! E un titlu mincinos pentru că eu i-am făcut campioni!„, a declarat Marius Șumudică la finalul partidei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER