Asociația Fotbaliștilor Amatori și NonAmatori din România și-a exprimat azi poziția privind decizia TAS prin care CFR Cluj este absolvită de penalizarea de 24 de puncte, dictată de Comisia de Disciplină a FRF. „AFAN își exprimă dezamăgirea față de situația creată în campioantul României, unde, în ultimii ani, clasamentul final al Ligii I este decis de hotărârile Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Hotărâri care, în cele mai multe cazuri, au ridicat justificate semne de întrebare. Ultima decizie a TAS, cea care a anulat penalizarea de 24 de puncte a clubului CFR Cluj, este, din punctul de vedere al AFAN, una incorectă și face din respectiva instituție de arbitraj sportiv una din ce în ce mai puțin credibilă„, se arată într-un comunicat AFAN dat publicității azi.
Sindicatul jucătorilor din România consideră că, în conformitate cu prevederile regulamentelor fotbalistice din România, clubul CFR Cluj a fost sancționat corect cu depunctare, din cauza acumulării unor datorii foarte mari către jucători și din cauza nerespectării deciziilor comisiilor abilitate.
Vezi mai jos comunicatul AFAN
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER