La CS Universitatea Craiova s-au demarat disponibilizările, clubul din Bănie începând cu goal-keeper-ul sârb Bojan Brac, căruia i s-a reziliat contractul.
Sârbul în vârstă de 26 de ani a fost titular în majoritatea partidelor din Liga a II-a, dar în primul eșalon a gafat la începutul sezonului, de atunci nemaiavând șansa de a prinde echipa. În locul său au fost utilizați Straton și Irimia, iar de la sosirea lui Bălgrădean fostul dinamovist a fost titular indiscutabil.
Brac a evoluat în 32 de partide în sezonul trecut, iar în 17 dintre ele nu a primit gol, iar la final a fost declarat de suporteri cel mai bun component al echipei care a promovat pe prima scenă. În actuala stagiune a evoluat în cinci partide, patru în campionat și una în Cupa Ligii, primind 10 goluri.
„Perioada petrecută la Craiova a fost frumoasă pentru mine. Am promovat cu echipa din Liga a doua și am jucat bine și în prima divizie. Cel mai frumos moment a fost meciul promovării de la Reșița, dar la fel de intens l-am trăit și pe cel cu Pandurii, când stadionul a fost plin. Craiova va rămâne mereu în sufletul meu, va fi a doua casă pentru mine. Voi urmări în continuare evoluția Universității Craiova. Sunt sigur că în următorul campionat va încheia pe unul dintre primele trei locuri”, a spus Bojan Brac.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER