Monica Ungureanu este marea revalație a judo-ului românesc în acest an preolimpic. Participantă la categoria care a dat-o pe campioana olimpică, Alina Dumitru, – 48 kg, sportiva legitimată la CS Dinamo București a urcat pe podium la trei din cele cinci competiții la care a participat în acest an, câștigând două și terminând una, pe locul secund.
Drumul până la acest sezon de excepție nu a fost ușor, pentru că „Via”, cum este alintată de colege, a lăsat în urmă o perioadă grea marcată de șase intervenții chirugicale la genunchiul stâng, urmată apoi de multe luni de pauză. Cu o voință de fier, a strâns din dinți, a revenit în sală, a făcut slăbire, a schimbat categoria și rezultatele au început să apară. Acum este teoretic calificată la Rio 2016, aflându-se pe locul 7 în clasamentul provizoriu, iar sâmbătă și-a mai adăugat o medalie de aur în palmares după ce s-a impus în fața propriilor suporteri, la Open-ul European de la Cluj. Monica (27 de ani) a vorbit pentru ProSport, despre obiectivele din acest an, despre tradiția categoriei 48 de kg, care a adus medalii olimpice la ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice și perioada grea prin care a trecut.
Monica, felicitări pentru aurul cucerit acasă, la Open-ul European de la Cluj. Cum a fost să câștigi chiar în orașul în care stai de aproape 15 ani? Mulțumesc. A fost cred, cel mai greu concurs de până acum pentru că am avut emoții mari. Mi-am dorit mult să câștig la Cluj și acest lucru cred că și-a pus amprenta asupra evoluției mele. Abia în finală am reușit să trec cât de cât peste emoții și să fac un meci apropiat de ceea ce mi-am propus. Mă bucur că s-a terminat și am avut rezultate bune, însă acum mă gîndesc deja la următoarea competiție.
Tu și Andreea Chițu ați cucerit aurul. Cum ați sărbătorit? Prin antrenamente pentru că am început de azi (nr. luni) pregătirea pentru Jocurile Europei de la Baku, unde noi vom avea și Campionatul European. A rămas să sărbătorim după competiția din Azerbaijan. Important este că am reușit să câștigăm, vom avea timp și de sărbătorit.
Andreea Chițu și Monica Ungureanu au bătut tot la cat -52 kg și – 48 kg, la Cluj FOTO: Facebook
Ai participat la cinci competiții, ai câștigat două și la una ai terminat pe locul secund. Care e secretul unui asemenea debut de sezon? Muncă, foarte multă muncă și faptul că am fost sănătoasă, iar asta mi-a oferit posibilitatea să mă pregătesc bine la fiecare antrenament. În plus, îmi doresc să mă calific la Rio și mi-am spus că trebuie să fac concursuri bune anul acesta, să adun cât mai multe puncte.
La Baku, pe lângă medalia de aur, te-ai ales și cu un ochi învinețit… (râde) A fost o competiție destul de dureroasă pentru mine! Am luat un genunchi în ochi chiar în primul meci, însă am fost atât de concentrată că nu am simțit nimic până la finalul concursului.
Te motivează mai mult aceste rezultate bune? Da, dar îmi și dau o încredere mai mare în mine că pot să înving pe oricine, indiferent de renumele sau performanțele adversarei. Când începi să legi rezultatele bune acest lucru îți dă o constanță, te menține practic în acea atmosferă de concurs.
Monica și podiumul dureros de la Baku FOTO: IJF Media Team
Puțină lume știe că aceste rezultate vin după o perioadă grea, în care ai avut de înfruntat accidentări, operații. Cum ai reușit să lași totul în urmă? Într-adevăr au fost trei ani cu multe momente grele, în care am suferit șase intervenții chirurgicale la genunchiul stâng, începând cu menisc, ligamente și terminând cu o operație de menisc și la genunchiul drept. A fost greu, mai ales psihic pentru că fiecare operație a însemnat o perioadă de pauză cuprinsă între o lună și opt luni. Dorința de a face performanță a fost mai puternică pentru că întotdeauna mi-am dorit să îmi închei cariera cu o medalie importantă și acest gând m-a ambiționat și motivat mai mult. Acum totul a trecut, însă au rămas urmele, faptul că concurez tot timpul cu o genunchieră specială și fașă elastică pe piciorul stâng.
Nu te incomodează când intri în luptă? La început mi-a fost greu să concurez cu ea, dar era singura șansă să mai pot face judo. Acum m-am obișnuit și dacă nu o am, mă simt ca și cum aș fi fără chimonou.
După retragerea Alinei Dumitru, ai revenit în categoria la care ai obținut cele mai bune rezultate la juniorat, -48 kg. Te simți mai bine aici decât în -52 kg? Eu cred că -48 kg este categoria care mi se potrivește perfect. Slăbire făceam oricum în ambele categorii, însă în 48 kg, mi-e mai ușor să-mi impun stilul, parcă sunt mai tehnică. Imediat cum s-a retras Alina (n.r. Dumitru), am revenit în 48 de kg pentru că eram conștientă că nu aș fi avut vreo șansă având-o pe ea ca adversară. Îmi era un pic teamă pentru că nu știam cum va face organismul meu față la această categorie la care nu luptasem deloc la senioare, ci doar la junioare. Însă din primele concursuri mi-am dat seama că mă pot descurca bine aici.
După aurul pe care l-ai câștigat la Baku la începutul lunii trecute, Alina Dumitru, spunea că poți fi supriza României pe podiumul olimpic de la Rio… Sunt cuvinte frumoase, iar încrederea Alinei mă onorează. Este mult de muncă până la Rio și eu îmi doresc o medalie olimpică, important este să rămân sănătoasă ca să mă pot pregăti bine.
Monica a ajuns deja la Rio, dar pentru o etapă de Cupă Mondială FOTO: Facebook
Faptul că participi într-o categorie care a adus medalii la ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, pune presiune pe tine? Nu, absolut deloc. Eu merg să concurez cât mai bine, să cuceresc o medalie olimpică, ce dorește unul sau altul nu are cum să mă influențeze. Rezultatul până la urmă depinde 100% de mine, de ziua pe care o prind, de cum sunt eu la ziua concursului. În plus, nici nu mă gândesc la ce spune cineva, ci întotdeauna, înaintea fiecărui concurs îmi propun să ajung să mă bat pentru medalie.
Ești una dintre judokanele foarte înalte (n.r. 1,68 m). Este înălțimea un avantaj sau un dezavantaj? Pentru mine este un avantaj pentru că pot controla mai bine meciului, iau prizele mai bine, îmi pot controla mai ușor adversarul, văd parcă lucrurile altfel.
Ai un procedeu preferat pe care îți place să-l încerci pe adversare? Uchi- Mata (nr. secerarea interioară a coapsei), dar nu-mi propun să-l fac în mod special pentru că în meci este vorba de o decizie de câteva zecimi de secundă în care alegi ce e mai bine pentru acel moment.
Monica Ungureanu se pregătește pentru Jocurile Europei de la Baku, unde are ca obiectiv cucerirea medaliei de aur FOTO: IJF Team
Care a fost cel mai greu moment al carierei de până acum? Accidentările pentru că este o luptă psihologică cumplită ca să îți contini cariera și să revii în concursuri.
Care sunt obiectivele tale pentru 2015? Calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio 2016, o medalie la Europene și una la Mondiale.
Monica Ungureanu Data nașterii: 9 ianuarie 1988
Rezultate în 2015: Open-ul European de la Cluj locul 1 Grand Slam Baku locul 1 Grand Prix Samsun locul 5 Grand Prix Dusseldorf locul 5 Open-ul European de la Oberwart locul 2
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER