Agentul portarului lituanian Giedrius Arlauskis, Leonid Istrati, a declarat, marți, pentru site-ul firenzeviola.it, că nu a avut nicio discuție cu oficiali de la AC Fiorentina, precizând că există două oferte din Anglia pentru fotbalistul care își încheie contractul cu Steaua.
„Nu pot spune prea multe despre Fiorentina. Arlauskis își încheie contractul cu Steaua și cu siguranță va părăsi România. Nu avem niciun contact cu Fiorentina, există două oferte din Anglia. Ne gândim și vom alege cea mai bună variantă pentru Arlauskis. Își dorește să joace într-un campionat puternic, așa cum este Premier League. Am citit și eu că Fiorentina l-ar vrea și l-ar împrumuta un sezon la Watford. Nu este nimic adevărat, nu am discutat cu niciun oficial al Fiorentinei„, a spus Istrati.
La Firenze va ajunge, însă, un alt jucător care a impresionat în sezonul recent încheiat de Liga 1. Ianis Hagi, fiul „Regelui” a bătut palma cu fosta grupare a lui Adi Mutu.
Giedrius Arlauskis, în vârstă de 27 de ani, a evoluat în sezonul 2014-2015 la Steaua București, alături de care a reușit tripla campionat – Cupa României – Cupa Ligii. Anterior, internaționalul lituanian a mai evoluat la formațiile Siauliai, Unirea Urziceni și Rubin Kazan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER