Gruparea Rapid a primit o penalitate sportivă de 60.000 de lei din partea Comisiei de Disciplină a FRF pentru incidentele de la meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 0-3, disputat la 27 mai, în ultima etapă a Ligii I, informează lpf.ro.
Rapid a fost sancționată pentru introducerea și aprinderea în stadion de materiale pirotehnice la meciul din ultima etapă a Ligii I, disputat pe arena Giulești-Valentin Stănescu.
Portarul stelist Giedrius Arlauskis a primit o penalitate sportivă de 6.000 de lei și o suspendare de patru jocuri, după eliminarea de la meciul cu CSMS Iași. Arlauskis, aflat pe banca de rezerve, a fost eliminat de arbitrul Cristian Balaj, după ce a avut o dispută verbală cu unul dintre asistenți.
De asmenea, CSMS Iași a primit o penalitate sportivă de 3.000 lei pentru incidente la meciul cu Steaua.
Jucătorii Andrei Patache (FC Botoșani) și Steliano Filip (Dinamo) au fost suspendați câte un joc și au primit o penalizare de 740 de lei.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER