Aflată într-o perioadă de reorganizare, HCM Baia Mare a făcut totuși în această perioadă câțiva pași oficiali. După ce a anunțat prelungirea contractelor jucătoarelor Paula Ungureanu și Valentina Ardean și le-a achiziționat, miercuri, pe Alina Ilie și Isabela Roșca de la Centrul Național de Excelență, vicecampioana României a solicitat joi, prin intermediul FRH, loc suplimentar în Liga Campionilor. Acest lucru este un semnal clar în privința faptului că HCM își dorește să evolueze pentru al treilea an consecutiv în grupele Ligii Campionilor.
Federațiile naționale au termen până pe 9 iunie să trimită lista cu echipele înscrise pentru sezonul următor al Ligii Campionilor. România va fi reprezentată de CSM București (feminin), Minaur Baia Mare (masculin), campioanele în exercițiu, și foarte probabil HCM Baia Mare (feminin).
Clubul băimărean a solicitat deja oficial, conform articolului 2.5 din regulamentul Ligii Campionilor pentru sezonul 2015-2016, un loc adițional în această competiție. Toate federațiile, cu excepția celor clasate pe locurile 1-2 în ierarhia EHF (acestea au din oficiu două locuri disponibile, în cazul de față Ungaria și Danemarca), au dreptul să aplice pentru un loc suplimentar.
Solicitarea nu garantează din start și faptul că răspunsul este unul pozitiv. Federația Europaenă de Handbal va centraliza toate cererile trimise până la 9 iunie 2015 și în funcție de numărul echipelor înscrise în Liga Campionilor, în funcție numărul locurilor rămase disponibile, dar și în baza unor criterii va anunța federațiile naționale, implicit cluburile în cauză, care se pot pregăti pentru Liga Campionilor.
HCM Baia Mare are însă șanse mari să primească wild-card din partea EHF, având în vedere faptul că România este pe locul 5 în ierarhia federațiilor naționale la feminin, dar mai ales faptul că gruparea maramureșeană se încadrează în criteriile impuse de forul continental: locație, spectatori, expunere media și TV, potențial de a atrage sponsori, locul 2 în Liga Națională și performanțe în anii precedenți (în ultimul sezon, Baia Mare a ajuns între primele 8 echipe ale Europei). În acest caz, vicecampioana României va evolua într-un turneu de calificare.
Comitetul Executiv al EHF se va reuni pe 19 iunie în Polonia, ocazie cu care va definitiva și lista echipelor participante în Liga Campionilor (feminin și masculin). Tot atunci, Minaur va afla cu certitudine dacă va juca direct în grupele competiției supreme din Europa la nivel de cluburi.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER