De Marchi a sosit la Berlin vineri, încheind un traseu peste 900 de kilometri, parcurs în mai multe zile, în mare parte pe jos. Italianul a parcurs unele porțiuni cu bicicleta și o porțiune de 12 kilometri dintr-o zonă periculoasă cu mașina.
„Când am ajuns la Berlin nu am mai simțit durerea„, a declarat pentru uefa.com De Marchi, fanul în vârstă de 22 de ani care prin această călătorie și-a arătat devotamentul față de Juventus Torino. „Totul a pornit de la un tweet al lui Juventus, în care supporterii erau întrebați ce ar fi dispuși să facă asta dacă Juve ajunge în finală. Am spus că voi merge pe jos până la Berlin dacă ne calificăm. Asta a fost. Am fost contactat și mi s-a oferit șansa să primesc un bilet pentru finală, ceea ce era visul meu. Cei de la Juventus mi-au spus: «Pentru că nu mai este mult timp și distanța este mare îți dăm și o bicicletă». Am acceptat fără să ezit„, a adăugat Nicolo De Marchi.
De Marchi ar fi trebuit în mod normal să ajungă la stadionul din Berlin joi, dar călătoria sa s-a încheiat o zi mai târziu din cauza oboselii. „Efortul, uriaș, a fost din ce în ce mai mare. Seara aveam dureri, iar apoi am ajuns să am după-amiaza dureri. Într-o zi, m-am ridicat și picioarele aproape că nu mai reacționau. A fost foarte greu. Nu știu cum am avut puterea. Cred că datorită oamenilor, familiei și prietenilor mei, care m-au susținut mereu”, a adăugat italianul.
Finala Ligii Campionilor, dintre echipa italiană Juventus Torino și formația spaniolă FC Barcelona, se va disputa în această seară, de la ora 21.45, la Berlin.
sursa foto: juventus.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER