Comisia de Etică și Disciplină a UEFA a sancționat Federația Română de Fotbal pentru incidentele de la meciul România – Insulele Feroe, din 29 martie, de la Ploiești, cu închiderea unei părți a arenei la următoarea partidă de pe teren propriu și plata a 10.000 de euro, informează frf.ro.
„Ca urmare a deciziei comunicate de UEFA, Federația Română de Fotbal, acuzată pentru comportamentul rasist al fanilor și pentru aprinderea și aruncarea torțelor și petardelor pe teren de către aceștia, este obligată ca la următorul meci organizat pe propriul stadion în competițiile organizate de forul continental, mai exact din preliminariile EURO 2016, să închidă un sector sau mai multe care să însumeze cel puțin 5.000 de locuri. De asemenea, Federația Română de Fotbal a fost sancționată cu plata a 10.000 de euro pentru aprinderea de către suporteri a torțelor și petardelor și aruncarea lor spre teren”, se arată pe site-ul FRF.
Reprezentativa României a învins, în 29 martie, la Ploiești, cu scorul de 1-0, selecționata Insulelor Feroe, într-un meci din etapa a cincea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2016. Următorul meci pe teren propriu al echipei naționale a României este cel cu Grecia, din 7 septembrie.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER