Jucătorul echipei Dinamo Bogdan Gavrilă a declarat, miercuri, la INMS, unde a efectuat vizita medicală, că vacanța scurtă pe care au avut-o fotbaliștii poate reprezenta un atu pentru formația sa în perspectiva noului sezon competițional.
„Poate e de bun augur că vacanța a fost scurtă și vom reuși să ne concentrăm mai bine, că nu ne-am pierdut capul prin vacanță. Să ne concentrăm pentru un sezon mai bun decât cel trecut pentru că nu a fost unul reușit. Încă nu am discutat cu conducerea despre obiectiv dar e clar că atunci când joci la Dinamo trebuie să câștigi, campionatul, Cupa Ligii și Cupa României, indiferent de situație. Vine un sezon după un loc 7, e clar că va fi greu, dar sperăm să terminăm cât mai sus”, a declarat Gavrilă.
Fotbalistul dinamovist a afirmat că a aflat despre posibilitatea plecării colegilor săi Traian Marc, Marian Cristescu, Valentin Lazăr și Nicolae Grigore: „Încă nu s-a terminat perioada de transferări, nu știm nici cine pleacă, nici cine vine, e clar că mai trebuie întăriri. Ieri am aflat și noi despre ei, ne-a părut rău, am înțeles că a fost decizia conducerii. Dacă vor pleca le urez mult succes pentru că sunt de valoare. Am vorbit puțin cu Valentin Lazăr, era supărat, sper să prindă o echipă bună dacă va pleca pentru că e un jucător de valoare. Eu cred că rămân. Știți altceva? Îmi doresc să rămân la Dinamo, să mă revanșez oarecum pentru sezonul trecut”.
Fundașul Ionuț Nedelecearu s-a declarat încrezător în ceea ce privește noul sezon, afirmând că își dorește ca echipa sa să câștige toate trofeele puse în joc. „Așteptăm să plecăm în cantonament după o vacanță foarte scurtă, pentru că începe campionatul repede. Nu prea sunt noutăți în lot, dar cred că vor veni și alte transferuri. A fost trist să terminăm pe locul șate sezonul trecut, sper să avem un an mai bun. Sperăm să câștogăm campionatul, cupa și Cupa Ligii. De ce să nu putem câștiga campionatul? Vor veni și transferurile ușor-ușor. Eu vreu să joc la Dinamo în continuare. Pe orice post va decide antrenorul, eu la mijloc am mai multă libertate”, a spus el.
Întrebat dacă a încercat să-l deturneze pe Sony Alcenat, care a efectuat vizita medicală în același timp cu lotul dinamovist, dar care urmează să semneze cu Steaua, Nedelecearu era convins că va fi coleg de echipă cu fundașul haitian. „Am fost surprins să-l văd aici. Nu pot decât să mă bucur, e un jucător foarte bun și sper să ne ajute”, a declarat Nedelcearu.
Lotul echipei Dinamo a efectuat, miercuri dimineața, vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă, singurele noutăți fiind portarul Iustin Popescu de la ACS Berceni, atacantul Fabian Himcinschi de la CSM Râmnicu Vâlcea și mijlocașul Laurențiu Corbu, de la Urban Titu.
Jucătorii echipei Dinamo care au efectuat vizita medicală au fost următorii: Traian Marc, Iustin Popescu, Valentin Lazăr, Ricardo Machado, Laurențiu Corbu, Alin Dudea, Kamil Bilinski, Nicolae Grigore, Patrick Petre, Vlad Muțiu, Ionuț Nedelecearu, Andrei Târcoveanu, Ionuț Manole, Marian Cristescu, Robert Moldoveanu, Ionuț Șerban, Bogdan Gavrilă, Andrei Marc, Cosmin Matei, Mansally Boubacar, Fabian Himcinschi și Marius Alexe.
Lotul echipei pregătite de Mircea Rednic s-a reunit, marți seară, în cantonamentul de la Săftica și urmează să plece, miercuri seară, într-u stagiu de pregătire la Brașov. Cel de-al doilea cantonament al echipei Dinamo din pauza competițională va avea loc în perioada 18 iunie – 3 iulie, în Italia, la Baveno.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER