Dan Petrescu și-a început deja munca la ASA Târgu Mureș. Tehnicianul a semnat contractul cu mureșenii și de la ora 18:00 a fost prezent la reunirea lotului. Petrescu a închis primul antrenament al verii, acesta urmând să fie prezentat oficial abia mâine dimineață, într-o conferință de presă.
Noul antrenor al vicecampioanei a fost înștiințat că nu-l va mai avea la dispoziție nici pe Laszlo Sepsi, fundașul stânga convocat la echipa națională, fiind anunțat oficial drept noul fundaș stânga al nemților de la FC Nurnberg. Echipa care a terminat pe locul 9 în liga secundă germană l-a adus pe Sepsi ca înlocuitor al argentinianului Pinola. Este al treilea campionat din vestul Europei unde va juca Sepsi, după Portugalia și Spania.
„După plecarea lui Pinola, am căutat să ne întărim flancul stâng al defensivei. Prin venirea lui Laszlo Sepsi, am câștigat un fundaș stânga ofensiv. A jucat în mai multe campionate din Europa și experiența sa ne va ajuta”, a spus Martin Bader, purtătorul de cuvânt al clubului german.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER