Lotul echipei CS Universitatea Craiova se reunește luni, 15 iunie, iar patru zile mai târziu, pe 19 iunie, începe cantonamentul din Austria, în localitatea Fugen, care va dura până pe 3 iulie. Oltenii vor întâlni în acest stagiu trei campioane naționale, ale Albaniei, Bulgariei și Ucrainei. Gruparea pregătită de Emil Săndoi și Sorin Cârțu își testează astfel puterea cu echipe care vor evolua în preliminariile Ligii Campionilor. De altfel, toate formațiile pe care CSU le va întâlni în acest cantonament vor evolua în cupele europene.
La Fugen, alb-albaștrii vor juca împotriva campioanelor Albaniei (Skanderbeu, pe 24 iunie), Bulgariei (Ludogoreț, pe 1 iulie) și Ucrainei (Dinamo Kiev, pe 2 iulie), celelalte jocuri amicale fiind cu FC Vaduz din Lichtenstein (pe 27 iunie) și cu Kukesi din Albania (pe 29 iunie).
Nuno Rocha, gol și pasă de gol la națională
În altă ordine de idei, reprezentativa Capului Verde, cu Nuno Rocha titular, a surclasat cu 7-1 echipa națională a statului Sao Tome. Jucătorul Craiovei a fost folosit în centrul liniei mediane, așa cum obișnuiește la echipa națională și a marcat din penalty, în minutul 17 al jocului, pentru 2-0, el oferind și pasa decisivă la golul de 3-0.
Celălalt jucător de la Universitatea convocat, Kay Graca da Silva, nu a fost utilizat. În urma succesului clar, „Rechinii Albaștri” s-au instalat pe prima poziție a grupei F de calificare la CAN 2017, din care mai fac parte Marocul și Libia.
Noul transfer al Universității, Apostol Popov, n-a făcut parte din echipa Bulgariei, care s-a impus în Malta cu 1-0, cu un gol marcat de un alt Popov, Ivailo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER