Un superturneu internațional de juniori se va disputa la finalul lunii iunie la Albena (18-21 iunie și 25-28 iunie), cu participarea a peste 60 de echipe din Bulgaria, România și Serbia.
La competiția organizată de West Football Arena, firma unui român stabilit în Bulgaria, Ion Popa, și-au anunțat participarea, printre altele, grupe de juniori de la Steaua (antrenor Adrian Bumbescu), Dinamo, Academia Hagi, Academia Voluntari, Petrolul Ploiești, FC Bacău (antrenori Cristi Hăisan și Vasile Jercălău), AS Toni Doboș și ACS Juniorul București, dar și de la Ludogoreț, ȚSKA Sofia, Slavia Sofia și Cerno More Varna.
Premierile finalistelor și ale celor mai buni jucători vor fi făcute de Helmut Duckadam, marea glorie a Stelei, care a primit din partea Administrației stațiunii Albena o vacanță de o săptămână într-un hotel de 5 stele.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER