Prima săptămână cu fostul fundaș la cârma Stelei s-a terminat, iar campioana pare să fi tras lozul câștigător. Măcar din punct de vedere al condiției fizice – Rădoi a insistat mult pe această latură, antrenamentele fiind mai dure și decât în perioada „Reghecampf”, când roș-albaștrii se remarcau prin capacitatea de efort – și al atmosferei din sânul lotului. Ultimele luni au fost extrem de tensionate în Ghencea, la acest lucru contribuind și fostul antrenor, Laurențiu Reghecampf, care nu doar „a dat târcoale”, dar se spune că ar fi pus extrem de multă presiune în dorința de a se întoarce pe banca tehnică și a cuceri cele trei trofee interne. Becali nu a cedat și i-a transmis clar tehnicianului că nu îl va demite pe Gâlcă și în cele din urmă Tănase&Co au scris istorie, câștigând tot. Acest lucru nu a avut darul să aducă liniște în lot, evident lui Gâlcă fiindu-i greu să lucreze cu jucători care în timpul liber mergeau la grătare cu fostul antrenor.
Dar acum lucrurile au revenit la normal, Rădoi știind să se facă plăcut chiar dacă totodată este extrem de dur. Acesta și-a apropiat deja foarte mult jucătorii și a reușit să îi facă mai responsabili: performanțele cer sacrificii, astfel că fostul mare internațional nu vrea să pară moale și nu își dorește să lege prietenii cu fotbaliștii. Asta nu înseamnă că nu a purtat discuții individuale cu aceștia și nu i-a motivat, știind excelent cum să comunice, în funcție de personalitea fiecăruia.
„Domnul Rădoi se impune, normal, îl respectam, este un tip mai dur, spune lucrurile în față și mă bucur că îl am ca și antrenor. Eu sper să aibă un parcurs bun și să câștigăm trofee alături de dânsul„, a afirmat Gabi Iancu, unul dintre remarcații amicalului cu Zărnești, scor 8-0, după mini-petrecerea organizată de Rădoi pentru a marca sfârșitul primului cantonament.
Chiar dacă este un adept al pregătirii spartane, Rădoi știe când să îi recompenseze pe jucători, astfel încât aceștia să nu acumuleze prea multă oboseală psihică. După patru zile de antrenamente intense la Brașov, roș-albaștrii s-au bucurat de relaxare. La finalul cantonamentului, tehnicianul a pregătit o mini-peterecere, care a avut darul să îi apropie pe jucători.
Gigi Becali a declarat încă de la anunțul privind numirea lui Rădoi că are încredere oarbă în acesta și că vede în el varianta mai tânără a lui Olăroiu (tehnician pe care Rădoi l-a avut ca antrenor pentru multe sezoane), dar și staff-ul administrativ împărtășește aceeași opinie. Steaua e din nou o mare familie din toate punctele de vedere, iar toți cei care formează „organismul” echipei trag în aceeași direcție, chiar dacă lotul în acest moment este unul slab, campania de transferuri fiind una dezamăgitoare.
Contestat de mulți antrenori pentru că a ajuns la Staeua fără licență Pro – ceea ce îl va obliga să ocupe, formal, postul de director sportiv (Massimo Pedrazzini va fi antrenor principal iar secunzi Nicolae Dică și Daniel Oprița) -, Rădoi l-a impresionat pe Argăseală, care pariază că tehnicianul va avea o carieră strălucită din noua postură.
„Mirel sunt convins și o declar fără niciun fel de rezervă, ca este unul dintre antrenorii de mare viitor și cu siguranță va arăta că este un antrenor de perspectivă. Despre Mirel aș putea să vă spun că merită cu prisosință să fie antrenor cu diplomă, așa cum în 1990 celor care au fost la turneul final li s-a dat licenta PRO„, a declarat și Valeriu Argăseală.
Rădoi și-a intrat, așadar, în pâine, iar de la începutul săptămânii viitoare, va trece la o nouă etapă din noua sa carieră, de antrenor. Roș-albaștrii vor pleca luni în Austria, acolo unde au programate patru meciuri amicale.
sursă foto: pagina oficială de Facebook a Stelei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER