Șansele ca Vlad Chiricheș să rămână la Tottenham și în sezonul viitor sunt extrem de mici. Presa britanică scrie că fundașul român este pe lista cu plecări.
Vlad Chiricheș și-a început bine cariera la Tottenham, însă apoi a avut o cădere din care nu și-a mai putut reveni. Sezonul trecut a fost o mare dezamăgire, cu multe greșeli în meciurile în care a primit șansa de a-și demonstra valoarea. Londonezii nu mai au răbdare cu ei și încearcă acum să recupereze măcar o parte din acele 9,5 milioane de euro pe care le-au plătit pentru transfer.
Ultima echipă care și-a manifestat dorința de a-l transfera este FC Basel, dar este o variantă care nu este pe placul lui Vlad Chiricheș. Internaționalul român și-ar dori să rămână în campionatele puternice din Europa și așteaptă o astfel de propunere.
Alături de Chiricheș, mirror.co.uk susține că pe lista celor care vor pleca mai sunt Roberto Soldado, Paulinho și Etienne Capoue. Pentru primul, sursa citată susține că este dorit de Galatasaray și există în prezent negocieri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER