Simona Halep a oferit una dintre marile surprize ale acestei ediții a Wimbledonului fiind eliminată chiar din primul tur. Românca a pierdut în trei seturi în fața Janei Cepelova, numărul 106 mondial, fapt care a surprins pe majoritatea specialiștilor.
Ioan Stan, primul antrenor din cariera Simonei, spune că se aștepta la un asemenea deznodământ. Stan este de părere că Halep este influențată mult de familia sa și nu neapărat într-un mod pozitiv.
„Am avut o presimțire că Simona va pierde din primul tur la Wimbledon. Chiar am pus un pariu cu un prieten și uite că l-am câștigat. Nu am făcut-o cu răutate, ci, pur și simplu, dupa cum a jucat în ultimul timp, îmi era clar că, dacă va da peste un adversar ambițios, va ceda, iar pe Cepelova așa o știam. Simona este într-o pasă proastă. Este greu să te menții lucid într-o mare de bani. Se simte că familia o dirijează, dar nu în directia care trebuie, pentru că nu sunt oameni din domeniu. Își concediază prea ușor antrenorii, ăsta nu-i un semn bun. Ea a ajuns la un anumit nivel și a crezut că este suficient. Dar nu-i deloc așa, trebuie mereu să faci schimbări în jocul tău, să mai adaugi ceva”, a declarat Ioan Stan pentru Ring.
Simona Halep, cap de serie numărul 3 și semifinalista ediției precedente, a fost învinsă, marți, cu scorul de 5-7, 6-4, 6-3, de sportiva slovacă Jana Cepelova, locul 106 WTA, în prima manșă a turneului de la Wimbledon.
În urma acestei înfrângeri, românca poate coborî până pe locul 6 WTA. Halep nu a mai pierdut în primul tur al unui Grand Slam de la ediția 2013 a turneului de la Roland Garros.
Simona Halep este înscrisă și în proba de dublu de la Wimbledon în care face echipă cu Elena Bogdan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER