Cum s-a folosit Sebastian Ghiță de o asociație sportivă pentru a primi ilegal o mică avere de la Primăria Ploiești

Cum s-a folosit Sebastian Ghiță de o asociație sportivă pentru a primi ilegal o mică avere de la Primăria Ploiești
  • Publicat:
  • Actualizat:

O asociație sportivă controlată de Sebastian Ghiță a primit 1.500.000 de lei de la bugetul local prin Clubul Sportiv Municipal aflat în subordinea Primăriei Ploiești, deși asociația nu îndeplinea condițiile de eligibilitate, susțin procurorii care instrumentează dosarul deputatului.

Procurorii DNA Ploiești care instrumentează cel mai nou dosar în care deputatul Sebastian Ghiță este urmărit penal pentru dare de mită și spălare de bani alături de fostul primar al municipiului Ploiești Iulian Bădescu susțin că o asociație cu caracter sportiv controlată de deputat a primit de la bugetul local 1.500.000 de lei fără a îndeplini condițiile legale.

Astfel, potrivit unor documente ale procurorilor obținute de MEDIAFAX, în anul 2013, în perioada în care Iulian Bădescu deținea funcția de primar, Asociația Basket Club Asesoft despre care procurorii spun că face parte „din grupul de firme controlate de către deputatul Ghiță Sebastian Aurelian” a primit o finanțare nerambursabilă în cuantum de 1.500.000 de lei de la bugetul local, finanțare acordată în cadrul unui concurs de proiecte derulat prin Clubul sportiv Municipal Ploiești, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Local Ploiești.

Conform procurorilor, inițial Consiliul Local Ploiești a acordat în anul 2013 suma de 300.000 de la bugetul local pentru acordarea de finanțări nerambursabile în domeniul sportului. Ulterior, printr-o rectificare a bugetului, suma a fost majorată cu 600 la sută, respectiv cu 1.500.000 de lei, de la 300.000 de lei la 1.800.000 de lei.

Procurorii susțin că una dintre condițiile impuse participanților în Caietul de sarcini pentru selecția publică de proiecte a fost aceea ca aceștia să facă dovada că dețin 10 la sută din valoarea totală a finanțării, deși dovada unei astfel de contribuții nu este prevăzută de lege.

„Solicitarea dovezii arătate limitează în mod vădit libera concurență atât în ceea ce privește entitățile eligibile cât și valoarea proiectelor depuse. Mai mult, dovada deținerii în contul bancar la o anumită dată a unei sume de bani nu prezintă garanția că solicitantul va deține suma necesară cofinanțării la data desfășurării activității obiect al finanțării nerambursabile solicitate și, pe cale de consecință, nu prezintă relevanță” se arată în documentele citate.

Conform anchetatorilor, asociația Basket Club Asesoft Ploiești, care funcționează la aceeași adresă cu SC Asesoft International SA, a primit împrumut bani de la Asesoft pentru a face dovada că deține cofinanțarea de zece procente.

În plus, procurorii susțin că Asociația Asesoft nu deținea echipa de jucători și nu derula activitate sportivă, ci doar susținea activitatea secției de baschet a CSU Ploiești, dar și că în alocarea banilor criteriile de selecție aplicate asociației are ar fi controlată de Ghiță nu au fost aceleași cu criteriile aplicate celorlalți participanți la selecția de proiecte.

Deputatul Sebastian Ghiță, șeful CJ Prahova, Mircea Cosma, și deputatul Vlad Cosma se află sub control judiciar de peste 120 de zile în dosarul în care DNA Ploiești anchetează modul de derulare a contractului din fonduri europene pentru extinderea lucrărilor de canalizare din orașul Comarnic.

Pe 24 iunie, procurorii DNA au pus sechestru pe bunurile, acțiunile și conturile lui Sebastian Ghiță, precum și pe conturile a 51 de societăți comerciale controlate de acesta, în dosarul în care deputatul este urmărit penal pentru trafic de influență și evaziune, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

În aceeași zi, DNA a anunțat, într-un comunicat de presă, că a fost extinsă acțiunea penală față de Sebastian Ghiță, pentru infracțiunile de trafic de influență, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată. Aceste noi infracțiuni se adaugă celei inițial reținute în sarcina lui Sebastian Ghiță, respectiv cea de sprijinire a unui grup infracțional organizat.

Marți, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să ridice sechestrul asigurator pus de procurorii DNA pe firmele controlate de Sebastian Ghiță în cazul a șase dintre acestea, restul contestațiilor urmând să se judece ulterior.

Astfel, instanța supremă a decis ridicarea sechestrului în cazul firmelor SC 360 Revolution SRL, Asesoft Internațional SA, Ridzone Computers SRL, Q’Net Internațional SRL, SC Studio Harry SRL și SC A&S World Travel SRL.

Sursa: MEDIAFAX

Daciana Ilie, [email protected]

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Un fenomen meteorologic rar a băgat în spital 50 de persoane, la Cluj-Napoca. Ce alte zone au fost afectate
Un fenomen meteorologic rar a băgat în spital 50 de persoane, la Cluj-Napoca. Ce alte zone au fost afectate
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce a putut face David Popovici zi de zi în ultimii doi ani înainte să îşi cumpere un bolid de 150.000 de euro
Ce a putut face David Popovici zi de zi în ultimii doi ani înainte să îşi cumpere un bolid de…
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×