Bărboianu: „Am făcut tot ce mi-a stat în putință să arăt că nu sunt vinovat. Cei care au bani nu pot vorbi pentru a distruge cariere. Au fost niște aberații”

Redactor:
Andru Nenciu
Bărboianu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul component al echipei Dinamo, Ștefan Bărboianu, a câștigat procesul împotriva lui Ionuț Negoiță la Comisii. Patronul lui Dinamo nu a putut proba acuzele de blat aduse la adresa fundașului și a fost suspendat 8 luni. În plus, el a primit o amendă consistentă – 50.000 lei -, anunță frf.ro.
„Știu cine, știu locul, știu suma”, a fost acuzația cea mai gravă adusă de numărul unu din Ștefan cel Mare, după despărțirea de Bărboianu. Fundașul este decis să îl acționeze pe Negoiță și în civil, urmând a-i cere daune materiale pentru prejudiciul adus imaginii sale.

Actualul fotbalist al Concordiei Chiajna a vorbit în această seară, la Digisport, despre decizia dată de Comisia de Disciplină a FRF. „Mi-am promis că voi demonstra întregii țări că au fost lucruri aberante, prostii. Mi-am promis că mă voi duce în toate instanțele pentru a arăta că și acele persoane care au bani nu pot vorbi pentru a distruge cariere. Acum am fost eu. Dar Doamne ferește! Să nu mai fie altcineva!

Nu am apucat să vorbesc deocamdată cu avocatul meu (n.r. – Dan Idita), pentru a-mi spune dacă este o decizie OK. Eu mă bucur că am câștigat, că am făcut tot ce mi-a stat în putință să arăt că nu sunt vinovat și asta e cel mai important pentru mine. Acele vorbe au fost niște mari aberații”, a declarat Ștefan Bărboianu pentru sursa citată.

Ce va face mai departe fotbalistul? „Deja dosarul este și în civil, iar după vacanța judecătoarească vom avea un prim termen. Nu este normal ce a făcut. Mi-a făcut rău mie și oamenilor din jurul meu. Nu mai eu știu cât de rău mi-a fost, a fost un șocc pentru toată țara”

Acționarul FC Dinamo, Ionuț Negoiță, l-a acuzat, la 6 mai, pe fundașul Ștefan Bărboianu, pe care l-a dat afară de la echipă, că nu și-a apărat corect șansele în derbiul cu Steaua, pierdut de „alb-roșii” cu scorul de 1-3, omul de afaceri precizând că știe toate detaliile „trădării”. Conducătorul clubului dinamovist a fost în două rânduri la DNA, dar, potrivit unor surse din cadrul FRF, nu a prezentat procurorilor anticorupție nicio probă care să-l incrimineze pe Ștefan Bărboianu că nu și-ar fi apărat corect șansele la meciul cu Steaua.

De asemenea, secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, a sesizat în scris Comisia de Disciplină în legătură cu declarațiile făcute de Negoiță la 6 mai. Ștefan Bărboianu a fost titular, la 3 mai, în meciul formației Dinamo, pierdut cu scorul de 1-3, pe teren propriu, în fața echipei Steaua, în cadrul etapei a XXX-a a Ligii I. El a provocat în minutul 76 lovitura de la unsprezece metri din care Steaua a deschis scorul, prin Nicolae Stanciu. La două zile după această partidă, FC Dinamo a anunțat rezilierea de comun acord a contractului cu fundașul Ștefan Bărboianu.

În vârstă de 27 de ani, Bărboianu a revenit la Dinamo în luna ianuarie a anului 2014, de la Astra Giurgiu. El a mai jucat la formația „alb-roșie” în 2011.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×