Pune City FC, echipa la care va juca și Adi Mutu, îl dorește pe Didier Drogba, liber de contract după ce s-a despărțit de Chelsea. Și Chicago Fire, formația pentru care evouează Răzvan Cociș, îl vrea pe Drogba
La 37 de ani, Didier Drogba a devenit unul dintre cei mai doriți free agents de pe piața fotbalului internațional. Ivorianul s-a întors la Chelsea în sezonul precedent, pentru a câștiga un nou titlu de campion, marcând șapte goluri în 38 de meciuri. Și, chiar dacă se află la finalul carierei, atacantul ivorian e dorit de numeroase echipe. După ce a evoluat în ultimii ani la Shanghai Shenhua și Galatasaray, acolo unde a câștigat bani buni, Drogba caută o nouă echipă, pentru o ultimă aventură. A existat, până acum, varianta MLS, unde echipa Chicago Fire, cea pentru care evoluează Răzvan Cociș, i-a oferit un contract, dar și cea din Qatar, unde un club i-a propus un salariu de trei milioane de euro.
Ultima variantă este, însă, India! Campionatul care a fost extrem de popular în sezonul trecut, Super League, are opt echipe, iar jumătate dintre ele îl doresc pe Drogba. Cel mai mare interes e din partea lui Kerala Blasters, însă și Atletico Calcutta și Pune City FC îl doresc pe Drogba. În cazul în care Pune reușește să-l convingă pe atacantul ivorian, atunci Drogba ar deveni coechipier cu Adrian Mutu, care va evolua în următorul sezon pentru echipa la care acționară este și Fiorentina. Mutu a semnat în sezonul trecut un contract de un milion de euro pentru două sezoane, dar nu a evoluat niciun minut, din cauza faptului că Pune nu a reușit să-l legitimeze la timp. Atacantul român a declarat, însă, că se va prezenta la reunirea lotului și va juca în acest sezon pentru Pune. Interesant e că Mutu și Drogba au mai fost coechipieri pentru câteva luni, înainte ca atacantul român să fie exclus de la Chelsea pentru consum de cocaină.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER