Chipciu, căpitan la Steaua și șef al Pandurilor. Dublă de senzație a numărului 7 din echipa lui Rădoi. Tactica lui Edi a ținut doar 28 de minute

Redactor:
Florin Marian
Chipciu, căpitan la Steaua și șef al Pandurilor. Dublă de senzație a numărului 7 din echipa lui Rădoi. Tactica lui Edi a ținut doar 28 de minute
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana României a învins fără probleme la Turnu Severin pe Pandurii, scor 3-0, goluri marcate de Chipciu, de două ori, și de Hamroun

Părăsită de ultrași la București, Steaua lui Becali se simte bine în deplasare, unde simpatizanții echipei campioane nutresc sentimente profunde pentru Rădoi și compania, chiar dacă se manifestă pe „sailănț”. La Drobeta Turnu Severin, publicul (12.000 de spectatori) a ținut partea lui Mirel, doar era de-al locului, în timp ce „Pandurii”, deși evolua „acasă” s-a simțit mai degrabă în deplasare.

Edi Iordănescu și-a exprimat deseori ideea că preferă pragmatismul în locul esteticului și nu a riscat să se deschidă deloc în fața Stelei. Ba chiar a încercat să profite pe spațiile libere lăsate de campioni, dar această tactică a dat roade numai în primele minute.

Pandurii a existat doar o jumătate de oră pe teren

Nistor i-a dat primele emoții lui Rădoi, când în minutul 12 a anticipat bine o pasă greșită a lui Toșca și a tras puternic din marginea careului, dar pe lângă poartă. Steaua a jucat slab în debutul meciului. Multe pase greșite, Tahar, titularizat la mijloc cu Breeveld, s-a ascuns în spatele adversarilor, iar Stanciu greșea cam de fiecare dată ultima pasă. „Pandurii” a putut să-și arate colții, iar Nistor (min. 18) a tras pe jos de la distanță și cu noroc, de lângă Breeveld, Hora, vârful improvizat de Iordănescu, a preluat și șutat apoi periculos pe lângă poartă.

Tade a alergat mult, la fel ca la Zilina și a apărut timid la finalizare. În minutul 22, Șandru i-a ciupit la timp mingea, altfel francezul l-ar fi executat pe Mingote. O „ghiulea” a lui Momcilovic (min. 26) l-a ferit pe tânărul Cojocaru de ceea ce era mai rău.

A fost seara lui Chipciu

Pe fondul unui joc bun tactic al Pandurilor, Steaua a deschis scorul în minutul 28 printr-un jucător contestat din ce în ce mai mult. Chipciu a reluat din 6 metri, fără preluare, o minge centrată bine de pe dreapta de Stanciu și deviată cu călcâiul de către Papp. Golul a sufocat echipa lui Edi Iordănescu. „Pandurii” a dispărut complet din joc și campioana și-a făcut de cap până la pauză. O fază foarte bună a bucureștenilor s-a derulat în minutul 35, când Vasco a șutat în fața lui Chipciu, căpitanul i-a trimis lui Tade și francezul a șutat în bară. Numărul 7 de la Steaua a urmărit bine mingea și a tras din alunecare, dar tot prin același procedeu, Vasco Fernandes a blocat mingea cu pieptul, chiar dacă banca stelistă și Chipciu au solicitat henț și lovitură de la 11 metri.

Marius Avram a procedat bine și a avut o evoluție fără greșeală până la pauză.

Hamroun s-a „lipit” iar la gol

Edi Iordănescu a reacționat în debutul celei de-a doua reprize cu o mișcare ofensivă, care spera să-l readucă în joc. L-a scos pe Pițian și l-a introdus pe vârful Mihai Roman. Dar golul al doilea marcat repede de steliști avea să-i spulbere orice elan. În minutul 51, Popa i-a trimis la marginea careului lui Chipciu, iar acesta a șutat fabulous, direct în vinclu și a dus scorul la 2-0. Criticile l-au trezit parcă pe internaționalul român, care avea nevoie de un astfel de meci, după evoluția modestă de la Zilina. Rădoi a fost din nou inspirat că l-a păstrat în echipa de start, deși mulți fani îi sugeraseră să-l lase puțin pe bancă pe Chipciu și să-i acorde credit lui Hamroun. Algerianul a intrat și el, în minutul 53, dar în locul lui Stanciu. Și s-a „lipit” iar la gol, după ce Tade a profitat de nesiguranța lui Șandru și a sprintat cu mingea la picior spre poarta adversă. Francezul a fost altruist și i-a oferit șansa golului colegului său, Hamroun, care nu i-a lăsat nicio șansă lui Mingote și Steaua conducea din minutul 64 cu 3-0.

„Pandurii”, care n-a mai fost decât „sparring partner” pentru campioană încă din minutul 28, s-a târât până la fluierul de final al arbitrului Marius Avram. Iar Rădoi le-a oferit șansa tinerilor Tudorie și Vlad Mihalcea să prindă minute bune de joc, directorul sportiv epuizând toate schimbările încă din minutul 75.

S-a terminat 3-0 pentru Steaua, care a făcut  cel mai bun joc al ei din acest sezon și în urma acestui rezultat a trecut pe primul loc.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×