Fundașul Cătălin Carp, care a evoluat sezonul trecut la formației CFR Cluj, a efectuat, luni dimineață, vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă din București, urmând ca în cursul acestei zile să semneze un contract cu gruparea FC Steaua.
Carp a efectuat vizita medicală alături de 11 jucători din lotul echipei Rapid, care se reunește astăzi în vederea reluării pregătirilor.
Component al echipei naționale a Moldovei, Carp va semna din postura de jucător liber de contract. El îl va înlocui la Steaua pe fundașul Gabriel Tamaș, exclus din lot de conducere din motive disciplinare.
Contactat telefonic, președintele CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că gruparea pe care o conduce a dorit să îl păstreze în lot pe Cătălin Carp. „Lui Cătălin i-a expirat contractul cu noi în iunie. Și de atunci noi am tot negociat cu el pentru că vroiam să rămână la Cluj. Din păcate, fiind liber de contract, el a preferat să meargă la Steaua”, a spus Mureșan.
În vârstă de 21 de ani, mijlocașul a evoluat ca junior în Ucraina, la Șahtior Donețk, iar din 2012 a fost legitimat la Dinamo Kiev unde a jucat însă doar pentru echipa a doua a clubului. Din septembrie 2014 a evoluat până la finalul ediției trecute a Ligii I pentru CFR Cluj.
„Carp poate deveni titular la Steaua!”
Intrat în direct la ProSport LIVE, Vasile Miriuță a comentat transferul fundașului central Cătălin Carp, ultima dată la CFR Cluj, la Steaua. Actualul tehnician al ASA-ei a lucrat cu internaționalul moldovean timp de câteva luni, la CFR, și se declară convins că acesta se va impune la Steaua.
„L-am avut pe final elev pe Cătălin Carp (n.r. la CFR Cluj). E un jucător cu bun simț și chiar titular la naționala Moldovei. L-am folosit mijlocaș central și poate juca și fundaș. Eu sunt sigur că dacă va munci mult și va fi serios, poate deveni titular în scurt timp, chiar dacă Steaua are jucători valoroși pe acel post„, a mai spus Miriuță la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER