„Nu pot să zic că va fi complicat la Belgrad. Și cu Trencin am dat două goluri în deplasare și ne-am calificat. Deci nu e complicat după 1-1 acasă. Putem să înscriem în deplasare, la fel cum am făcut și aici. Dacă mergem cu gândul la calificare putem să o realizăm. Eu promit că ne vom califica. Sunt fericit că am marcat, puteam să mai înscriem prin Hamroun, dar nu am reușit. Sperăm să marcăm în retur chiar dacă știm că va fi infern la Belgrad. Nu știu de ce nu câștigăm acasă. Steaua nu a greșit nimic în seara asta, am jucat bine, am primit gol, dar acest lucru se întâmplă”, a spus Varela.
Mijlocașul Jugurtha Hamroun consideră că Steaua trebuie să muncească mai mult pentru a se califica la Belgrad: „A fost greru azi, dar avem în continuare șansele noatre pentru că mai sunt 90 de minute la Belgrad. Acesta este fotbalul, acum trebuie să marcăm în deplasare. Nu ne este frică, suntem profesioniști. Am mai jucat în atmosfere ostile, trebuie să muncim pentru a obține un rezultat bun la Belgrad”.
Mijlocașul Adrian Popa a afirmat că în retur tot Steaua va fi echipa care va ataca. „Tot 11 vom fi pe teren și la meciul retur. Eu cred că suporterii ar putea fi o presiune pentru ei, nu pentru noi. Eu îmi reproșez câteva greșeli făcute și ratarea de la acea fază. Rădoi ne-a spus că la pauză este egal și o să mergem la Belgrad și ne vom califica. Am avut ocazii, dar și noi suntem în reconstrucție. Au venit jucători care trebuie să se integreze cât mai repede, dar cred că de la meci la meci creștem. La Belgrad va trebui să înscriem un gol mai mult, de ce să nu putem? Ei au jucători de valoare și trebuie tratați cu atenție. Și la Belgrad va fi aceeași situație ca și aici, ei se vor apăra și noi vom încerca să-i deschidem și să înscriem. Ratarea calificării nu ar fi neapărat o tragedie, ar fi un obiectiv ratat, dar nu ne gândim la așa ceva”, a precizat Popa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER