Orașul elvețian Lausanne a fost desemnat, vineri, în cadrul cele de-a 128-a reuniuni a CIO de la Kuala Lumpur, drept gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă pentru tineret din 2020, pentru această competiție candidând, fără succes, și Brașovul, informează site-ul oficial al CIO.
Lausanne a primit 71 de voturi, în timp ce Brașovul doar 10.
Comisia de evaluare, condusă de chinezul Yang Yang, a stabilit că ambele orașe sunt capabile să organizeze jocurile. Lausanne a fost ales în special pentru buna funcționare a instalațiilor sportive existente, temporare și demontabile.
Conform dosarului de candidatură al elvețienilor, JO din 2020 va avea loc între 10 și 19 ianuarie.
Orașul Brașov a depus dosarul de candidatură pentru organizarea ediției de iarnă a Jocurilor Olimpice de tineret din 2020 la sfârșitul anului trecut. România propusese pentru această competiție desfășurarea a patru sporturi, cu zece probe, printre care schi biatlon și fond, schi alpin, combinată nordică și sărituri, snowboard, patinaj artistic, patinaj viteză și hochei, la acestea s-ar mai putea adăuga bob și/sau curling.
Premierul Ponta a anunțat, în martie, că Guvernul României garantează cu până la 17,2 milioane de dolari bugetul organizării ediției de iarnă a Jocurilor Olimpice de tineret din 2020 la Brașov, în această sumă fiind incluse și investițiile în infrastructură.
Brașovul a candidat doar cu Lausanne, oraș care găzduiește și sediul Comitetului Olimpic Internațional, din 1915.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER