Dinamo a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), echipa ACS Poli Timișoara, în ultimul meci al etapei a patra a Ligii I.
Golurile au fost marcate de Matei ‘5 (penalti) și Gnohere ’44 petnru Dinamo, respectiv Elek ‘8 pentru ACS Poli.
La final, Mircea Rednic, tehnicianul gazdelor, a comentat la cald partida, admițând faptul că bănățenii au fost în multe momente superiori.
„Nici nu știu cât am avut pulsul, ne-am făcut meciul greu. Prima repriză a fost a Timișoarei, au controlat jocul și au ajuns ușor la noi în careu. În partea a doua jocul s-a mai echilibrat și am pus probleme. Cred că puteam să decidem meciul mai devreme. Mă bucur că am reușit să ținem de rezultat și că am câștigat cele trei puncte. Nu sunt mulțumit de echipă, vreau mai mult. Trebuie mai multă ambiție, mai multă răutate. Nu putem să mai spunem că avem jucători tineri, sunt unii care joacă de 2-3 ani împreună. Mă bucur însă că vin rezultatele„, a spus Rednic, pentru ca apoi să discute pe scurt și despre marele derby cu Steaua: „Ne dorim să învingem Steaua. Ei au și un meci greu în Europa, vom vedea, vom analiza bine jocul lor„.
Întrebat de eventualele viitoare transferuri, Puriul a fost extrem de tranșant, trimițând săgeți spre Negoiță: „O să vină un mijlocaș și un atacant. E foarte greu jucătorii de calitate să accepte să vină la Dinamo la condițiile pe care le oferim„
Autorul primului gol al „câinilor”, Cosmin Matei, a discutat și el despre partida contra lui ACS Poli, dar și de mult așteptatul derby de duminică, contra Stelei.
„Am luat cele trei puncte, acesta a fost obiectivul nostru. Cred că e foarte important că am reușit victoria și avem un început bun de sezon. Sper să o ținem pe o pantă ascendentă: vreau să luăm punct sau puncte cu Steaua. Vom juca pentru suporteri, sper ca ei la final să fie mulțumiți„, a spus Matei, nu înainte de a le răspunde celor din Timișoara, care au pus înfrângerea pe seama ghinionului și a greșelilor de arbitraj: „Nu cred că am câștigat cu noroc, am câștigat pentru că ne-am dorit mai mult victoria„.
Cum s-au înscris golurile
1-0: Cosmin Matei transformă un penalti acordat pentru o intervenție a lui Luchin la Lazăr;
1-1: Zicu îi pasează lui Hernandez, care șutează, Cerniauskas respinge în față, iar Elek revine din apropiere și înscrie din șase metri.
2-1: Filip centrează de pe partea stângă în colțul careului mic, de unde Gnohere înscrie cu latul.
Echipele de start:
Dinamo București: Cerniauskas – Feussi, A. Marc, Mevlja, Filip – Vojnovici (Nedelcearu ’62), Starokin (Fai ’46) – Gavrilă, C. Matei, V. Lazăr (Rotariu ’73) – Gnohere. Antrenor: Mircea Rednic.
ACS Poli Timișoara: Pap – Iordache, Luchin, Scutaru (Sarmov ’69), Popescu – Curtean, Llorente, Melinte, Zicu – Hernandez (Goga ’69), Elek (Rufino ’62). Antrenor: Dan Alexa.
La meci au asistat 3927 de spectatori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER